FlixMobility a transportat 62 milioane de pasageri în 2019 urmând să introducă FlixTrain în Suedia

FlixTrain urmează să se extindă în mai multe țări din Europa

FlixMobility a oferit servicii de mobilitate sigure, accesibile și sustenabile pentru 62 de milioane de pasageri la nivel global în 2019, o creștere de 37% față de anul trecut. În 2018, creșterea raportată a fost 40%. Conectând 30 țări, rețeaua FlixMobility acoperă acum 2.500 de destinații deservite de autocarele FlixBus, trenurile FlixTrain și noile companii achiziționate în 2019, Kamil Koç și Eurolines.

„În doar șapte ani, am reușit să devenim cel mai mare furnizor de servicii de transport cu autocarul din lume, cu peste 400.000 de conexiuni zilnice către mii de destinații”, a declarat André Schwämmlein, fondator și CEO FlixMobility.

„Sunt mândru că am reușit să oferim serviciile de mobilitate accesibile și digitale pentru milioane de oameni – mai ales într-un mod care susține sustenabilitatea – ținând cont de fapul că, în cele mai multe țări, autocarele pe distanțe lungi sunt cel mai ecologic mod de a călători”, a mai precizat oficialul companiei.

FlixBus adaugă noi destinații și continuă să digitalizeze oferta din România

În 2019, FlixBus a continuat să își extindă rețeaua verde din România și a lansat noi curse din zona de vest a țării spre Praga, Salzburg, Rosenheim și München. Astfel, pentru Timișoara, Praga a devenit cea de a treia capitală Europeană cu o conexiune directă alături de Viena și Budapesta.

În 2019, cele mai populare destinații FlixBus din România au fost orașele București, Arad și Sibiu, care au înregistrat cel mai mai mare număr de călători. Deva, Cluj-Napoca și Timișoara completează topul orașelor cu cei mai mulți pasageri FlixBus din România.

FlixBus a continuat să aducă inovații pieței de transport cu autocarul din România anunțând implementarea Apple Pay în aplicația proprie pentru a permite călătorilor români achiziționarea biletelor de autocar într-un mod sigur și convenabil. La sfârșitul anului trecut, FlixBus a început să implementeze sistemul de divertisment FLIXtainment și pe autocarele partenerilor din România oferind pasagerilor acces la conținut media, precum filme, jocuri și cărți audio.

Pe lângă adăugarea de noi destinații, FlixBus a continuat să investească în creșterea pe termen lung în România derulând cel mai recent studiu rezentativ despre piața de transport de persoane pentru a răspunde cât mai bne nevoilor pasagerilor locali.

„Studiul derulat pe piața din România arată că există un potențial foarte mare pentru îmbunătățirea ofertei de călătorie cu autocarul. Un procent semnificativ dintre pasageri își doresc acces la o flotă modernă de autocare, confort, mai multe opțiuni de călătorie și operatori de transport. Întreaga piață de transport rutier de persoane din România are numai de câștigat dacă va pune în centru consumatorul și nevoile sale și vom continua această direcție și în planurile noastre pentru 2020”, a declarat Adrian Rășoiu, Business Development Manager România.

FlixBus are deja o ofertă extinsă în Europa și oferă curse directe din România spre 15 țări precum Ungaria, Bulgaria, Cehia, Germania sau Franța.

Expansiune globală în 2019

La finalul anului 2019, FlixMobility a ajuns mai departe spre Est ca niciodată prin intrarea FlixBus pe pieța din Ucraina și achiziția liderului în servicii de transport cu autocarul din Turcia, Kamil Koç. În Statele Unite, FlixBus este activ din 2018, iar anul trecut au avut loc mai multe extinderi regionale, FlixBus începând să opereze curse din state precum Florida, New York, Oregon, Texas și Washington. Achiziția companiei Eurolines a contribuit de asemenea la creșterea numărului de pasageri transportați de FlixMobility.

Noua decadă vine cu planuri ambițioase, FlixBus anunțând intenția de extindere a serviciilor sale pe piețe din America de Sud și din Asia. Aceste proiecte vor fi finanțate cu ajutorul capitalui atras la finalul verii , când FlixMobility a încheiat cu succes o serie F de investiții. Noi investitori precum TCV și Permira, cât și investitori precum HV Holtzbrinck Ventures, au încheiat un parteneriat strategic cu FlixMobility, ceea ce permite o strategie de creștere și mai rapidă.

FlixTrain și FlixCar – Oferta FlixMobility susține transportul intermodal

Încă de la lansarea sa în 2018, FlixTrain și-a extins rapid rețeaua în Germania. La sfârșitul anului trecut a fost anunțată și lansarea serviciului la nivel internațional. În acest an, FlixTrain speră aducă primele vagoane verzi pe șinele din Suedia. FlixBus Charter, platforma care permite pasagerilor să își rezerve propriile călătorii cu autocarul cu șofer personal, a sărbătorit un reper important în 2019 atingând un milion de pasageri de la lansarea serviciului în 2015.

La sfârșitul anului 2019, FlixMobility a lansat cel mai nou brand de servicii de mobilitate: FlixCar. Momentan disponibil doar în Franța, cu mai multe țări urmând să fie adăugate, FlixCar este o platformă de servicii de carpool gratuită și ușor de folosit care conectează șoferii și pasagerii care doresc să partajeze o cursă.

Focus pe sustenabilitate și inovație

La nivel global, transportul generează aproape un sfert din emisiile de dioxid de carbon, autoturismul personal și avioanele fiind responsabile pentru cel mai mare procent. Călătoriile cu trenul sau autocarul – sau partajarea unei curse prin intermediul serviciilor de carpooling – pot scădea amprenta de carbon în mod semnificativ. De exemplu, o călătorie cu autocarele FlixBus poate fi de până de șase ori mai ecologică comparativ cu autoturismul personal.

În 2019, FlixMobility a dus un pas mai departe planul său ambițions și a anunțat Viziunea de Neutralitate Climatică care își propune ca până în 2030 compania să devină neutră în ceea ce privește emisiile de de dioxid de carbon în proporție de 100%. Alături de proiecte pilot de e-mobilitate derulate deja în Europa și în SUA, FlixMobility a anunțat recent un proiect cu autocare încărcate cu hidrogen. Următorul pas? Autocarele care circulă cu biogaz.

Încă de la început, tehnologia a fost un punct central pentru FlixMobility, propunându-și să integreze inovații precum Google și Apple Pay în platforma cât de curând posibil. Perfecțonarea procesului de rezervare și suportul digital oferit pasagerilor în timpul călătoriei sunte cheie, alături de o călătorie distractivă. În 2019, FlixMobility a adăugat un al patrulea hub tech alături de cele din Berlin, München și Kharkiv, Ucraina. La finalul anului 2020, aproape 50 de dezvoltatori software și designerii vor lucra din noul campus amplasat în Nuremberg.


Foto&info: FlixMobility Press

342 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *