Cum arată linia și trenurile pe ruta Constanța – Mangalia cu două luni înainte de sezon și așteptând modernizarea liniei

Cum arată linia și trenurile pe ruta Constanța – Mangalia cu două luni înainte de sezon și așteptând modernizarea liniei

Pe 25 februarie am realizat o tură feroviară pe ruta Constanța – Mangalia, cunoscută și mediatizată de regulă în sezonul estival, cele maxim 4 luni în care trenurile sezoniere circulă permanent pe această rută. Dacă în perioada aceea suntem obișnuiți să vedem doar trenuri cu peste 8 vagoane și trase în mare parte de locomotive GM, înafara sezonului pe această rută circulă doar navetiștii, cu trenuri formate din garnituri de 1-2 vagoane sau trenuri formate din automotoare Malaxa. Rar, anii trecuți, erau utilizate automotoare Siemens Desiro, dar acestea au fost luate pentru linii mai importante din țară.

Mangalia




Neptun

Neptun Haltă

Revenind la situația actuală, sunt în grafic 10 perechi de trenuri care circulă aproximativ la 2 ore diferență și parcurg distanța în maxim o oră și 20 de minute, în funcție de timpii de așteptare pentru zonele cu linie simplă, așteptând de regulă în Costinești sau Erofie Nord. Ca aglomerare, trenurile sunt mai aglomerate în prima parte a zilei pe sensul Mangalia – Constanța, iar după prânz se aglomerează sensul Constanța – Mangalia, majoritatea navetiștilor din sudul litoralului venind în Constanța pentru a lucra.

Costinești

Eforie Sud

Eforie Nord

Față de anii trecuți, cu excepția gării din Constanța care a fost modernizată în 2020-2021, nu sunt schimbări, infrastructura și gările fiind aceleași pe care le cunoaștem din ultimii zeci de ani, cu micile reabilitări făcute la clădirile stațiilor.

Totuși, o speranță că în următoarea perioadă vom vedea un proiect de reabilitare și electrificare a liniei până la Mangalia există după ce în luna ianuarie a fost semnat contractul, în valoare de 7,7 milioane lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate, etapa I a programului de electrificare și reabilitare a liniei CF CONSTANȚA – MANGALIA (43 km), pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă. Contractul a fost încheiat de CFR SA și Asocierea BAICONS IMPEX SRL – ISPCF SA, urmând ca studiul să fie finalizat în termen de 9 luni. Astfel, la finalul anului am putea vedea o licitație de proiectare și execuție lansată, iar finalul lui 2023 ar putea aduce demararea lucrărilor.

Studiul de fezabilitate va respecta legile, reglementările, directivele, standardele, instrucțiile specifice și metodele în vigoare, cu asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României și respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene și Coridoarele TEN-T, având în vedere că linia de cale ferată Constanța – Mangalia este o continuare a Magistralei 800 București – Constanța, componentă a Coridorului Rin – Dunăre (ramura nordică).



2.831 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *