Municipiul Cluj Napoca ar putea avea autobuze cu hidrogen

Municipiul Cluj Napoca ar putea avea autobuze cu hidrogen

Primarul municipiului Cluj Napoca a fost prezent în cadrul Conferintei europene SET PLAN & ENVE “ Making the energy transition happen locally”, unde a prezentat transportul public din municipiu și a testat și analizat cele mai noi inovații din domeniul transportului public inteligent și al orașului inteligent. În cadrul conferinței, primarul a testat și analizat autobuzul cu hidrogen, declarând că va fi realizată o analiză a acestora din toate punctele de vedere, pentru o posibilă achiziție în viitor pentru transportul public din municipiul Cluj.

„In cadrul Conferintei SET PLAN & ENVE organizata de catre Comitetul European al Regiunilor si Comisia Europeana, am avut placerea de a prezenta modelul Clujului de transport electric, dar si solutiile de smart city aplicate de catre orasul nostru in vederea cresterii calitatii vietii cetatenilor . De asemenea, am avut ocazia de a testa noua tehnologie in materie de mobilitate si transport public: masina cu hidrogen si autobuzul cu hidrogen. Aceasta tehnologie a viitorului va contribui decisiv la diminuarea poluarii in orasele noastre si la cresterea calitatii transportului public,”, spune Emil Boc pe Facebook.

„Faptul că ne preocupă diminuarea polurării înseamnă că ne preocupă sănătatea fiecărui clujean. La nivelul Uniunii Europene 400.000 de morţi anual dintr-o cauză conectată cu poluarea. Nu mai e o chestiune de moft. La Cluj am luat decizia ca pe transportul în comun să ducem totul pe nepoluant. Astăzi, o treime este nepoluantă. Vom avea în continuare autobuze electrice, vom trece până în 2025 la transport public nepoluant. Încurajăm maşinile electrice, am creat staţii de încărcare, partea aceasta cu maşini cu hidrogen cu siguranţă va reprezenta dimensiunea viitorului. Noi ne-am înscris pe această linie de a achiziţiona printr-un program european autobuze electrice şi cu tehnologia cu hidrogen,” a mai comentat Emil Boc în urma conferinței.


Foto: Emil Boc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *