CFR SA pierde în 2019 aproape 4% din veniturile taxei de utilizare a infrastructurii feroviare

CFR SA pierde aproape 4% din veniturile taxei de utilizare a infrastructurii feroviare

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică „Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor”, cu o valoare totală de 4,255 miliarde lei, dintre care 4,288 miliarde lei reprezentând cheltuielile anului 2019, cu o pierdere de 32,788 milioane lei. Pierderea provine din reducerea veniturilor din taxa de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI), principalul venit al companiei, care prezintă o scădere în anul 2019 cu 3,78% față de realizările preliminate ale anului 2018.

Compania programează un nivel redus al plăților restante cu 7,1% față de nivelul planificat al anului precedent cu nivelul indicelui de creștere a câștigului mediu brut pe salariat recalculat. Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 a fost elaborat cu o creștere a veniturilor totale cu 27,52% și a cheltuielilor totale cu 31,18% compania programând o pierdere de 32.788,00 mii lei.

De asemenea, cheltuielile de natură salarială au fost stabilite cu respectarea prevederilor art.62 alin.(1) lit.b din Legea nr.50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019 urmare a:
– majorării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
– reîntregirii acestora, pentru întregul an 2019, determinate ca urmare a acordării unor creşteri salariale în anul 2018.

Este respectată corelația dintre câștigul mediu brut lunar pe salariat și productivitatea muncii.


Foto: mobilitate.eu

1.950 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *