CFR SA anunță închiderea completă a liniei Drobeta Turnu Severin – Caransebeș între 2027 și 2032 pentru lucrările de reconstrucție. ARF și operatorii notificați din timp pentru adaptarea noului mers al trenurilor
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, ca urmare a lucrărilor de reabilitare planificate în cadrul proiectului „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș”. Conform adresei Direcției Trafic – Serviciul Alocare Capacitate, linia simplă electrificată va fi închisă complet pentru circulația trenurilor în perioada februarie 2027 – februarie 2032, pentru execuția lucrărilor aferente investiției. Documentul a ajuns deja și la o parte din operatorii feroviari, informațiile transmise ajungând și în redacția mobilitate.eu.

Documentul precizează că închiderea totală a liniei este necesară pentru desfășurarea în siguranță a lucrărilor de modernizare, care vor include refacerea integrală a infrastructurii, suprastructurii și instalațiilor de semnalizare și electrificare. Proiectul face parte din programul de finanțare externă derulat de CFR SA prin Direcția Implementare Proiecte cu Finanțare Externă și are ca scop aducerea liniei la standarde europene de viteză, siguranță și capacitate.
Având în vedere impactul major asupra circulației trenurilor de călători și de marfă, CFR solicită operatorilor să transmită propunerile de trase pentru planul de mers 2026–2027, adaptate la situația reală de închidere totală a liniei Drobeta Turnu Severin – Caransebeș. Acestea vor fi analizate și integrate în procesul de planificare pentru a asigura continuitatea serviciilor feroviare prin rute alternative și soluții logistice corespunzătoare.
Închiderea acestei secțiuni va reprezenta una dintre cele mai ample intervenții de infrastructură feroviară din vestul țării, cu un impact semnificativ asupra traficului național și internațional. Lucrările vor contribui la modernizarea coridorului feroviar care leagă Oltenia de Banat și vor permite, după finalizare, creșterea vitezei de circulație și a eficienței transportului feroviar.
Foto&info – Mobilitate.eu / Compania Națională de Căi Ferate CFR SA
