CFR Marfă continuă programul de reparații și modernizări la materialul rulant

CFR Marfă continuă programul de reparații și modernizări la materialul rulant

CFR Marfă derulează un program multi-anual de reparații capitale și modernizări ale materialului rulant pe care îl utilizează, concentrarea primară fiind pe locomotive electrice. Pentru anul 2018 compania anunță investiții în valoare de 15 milioane de euro pentru operațiunile de reparare a materialului rulant. Totuși, compania a încheiat anul 2017 cu pierderi de aproape 34 de milioane de euro, dintr-o cifră de afaceri de 424 milioane de euro, conform informațiilor fiscale publice la sfârșit de an fiscal. CFR Marfă derulează operațiunile de reparații prin secțiile IRLU pe care le deține, colaborând cu alte firme, cea mai cunoscută fiind Promat, pentru modernizarea locomotivelor EA și DA. Recent au ieșit pe poarta uzinelor reparatoare IRLU, locomotive reparate capital dar și o nouă serie de locomotive trecute prin reparație cu modernizare, după ce aproape doi ani de zile modernizările au fost oprite, locomotivele electrice fiind limitate la 57 de unități, produse în perioada 2006 – 2016.

Astfel, în ultimele luni au ieșit la drum, locomotivele modernizate cu electronica Promat, numerele 058, 059, 060 și 062, mai multe locomotive fiind în prezent în curs de modernizare. Același proces de modernizare are loc și pentru locomotive DA, dar la un volum redus de lucru.

locomotiva ed cfr marfa

La capitolul reparații capitale, perioada 2016-2018 a reprezentat un vârf al ritmului de reparații capitale, pentru locomotive electrice, peste 25 de locomotive fiind trecute prin acest proces, cele mai noi fiind găsite la tracțiunea trenurilor în ultimele zile. La finalul anului 2016, CFR Marfă trece locomotivele în noua temă de vopsire a companiei, odată cu reparația capitală.

De asemenea, reparații capitale s-au derulat și sunt în plan pentru locomotivele DA, în ultima perioada majoritatea fiind reparate în cadrul IRLU-Dej Triaj. La trecerea prin reparații capitale, și în cazul acestora compania a ales noua temă de vopsire.




Foto: Andrei Marian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *