CFR Călători a transportat cu 5% mai mulți călători în 2023 față de 2022

CFR Călători a transportat cu 5% mai mulți călători în 2023 față de 2022

CFR Călători, informează în comunicatul de presă transmis redacției, sumarul activităților pentru anul 2023.

CFR Călători, operatorul naţional de transport feroviar de călători îşi derulează activitatea în conformitate cu prevederile Contractului de Servicii Publice, în scopul realizării obligaţiei de serviciu public stabilită de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Conform Contractului de Servicii Publice, CFR Călători, a asigurat zilnic în anul 2023, în medie, circulaţia a aproximativ 1110 trenuri. Astfel, în anul 2023, întregul parc tehnic disponibil de material rulant al CFR Călători a fost în circulaţie, sezonul estival fiind unul din vârfurile de trafic.

În anul 2023, volumul serviciilor oferite (trenuri circulate medie/zi) a înregistrat o creștere cu 4,7% față de anul 2022. Numărul călătorilor transportaţi în anul 2023 a crescut cu aprox. 5% faţă de anul 2022, iar parcursul călătorilor (exprimat în călători km), în anul 2023 a fost cu 5,8 % mai mare decât în anul 2022. La nivelul companiei au fost adoptate și implementate în mod operativ, măsuri adecvate pentru mai buna satisfacere a nevoii de transport, cu încadrarea în obligația de serviciu public asumată pentru anul 2023.

După o pauză de 8 ani, o dată cu intrarea în vigoare a planului de mers de tren 2022/2023, a fost reintrodusă categoria de tren Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice au permis acest serviciu. Astfel, au fost proiectate pentru circulația în anul 2023 un număr de 12 trenuri, pe următoarele rute: București Nord – Cluj Napoca și retur; București Nord – Constanța și retur; Braşov – Constanța și retur; București Nord – Suceava și retur; Pașcani – Iași și retur; București Nord – Arad și retur; Teiuș – Arad și retur.

Și în anul 2023, CFR Călători a lucrat permanent la extinderea serviciilor oferite, astfel, perfecționând aplicația de cumpărare online a biletelor de tren prin introducerea unei facilități noi – alegerea locului și a vagonului în care pasagerii doresc să călătorească.

CFR Călători a îmbunătățit constant produsele și serviciile oferite, pentru a răspunde îndeaproape cerințelor călătorilor și a venit în întâmpinarea publicului cu noi soluții sigure, accesibile și intuitive, prin punerea la dispoziția pasagerilor a cardurilor de transport reîncărcabile. Iar, ulterior, a oferit posibilitatea cumpărării ONLINE a abonamentelor lunare și săptămânale în format digital. De asemenea, pasagerii au avut posibilitatea de a opta pentru emiterea ofertei “Card TrenPlus” în format digital, pe suport tip card.
Totodată, pentru îmbunătăţirea serviciilor şi creşterea gradului de confort al clienţilor, CFR Călători a derulat şi a încheiat contracte pentru efectuarea de reparaţii de o mai mare complexitate a materialului rulant.

În plus, în luna decembrie 2023, CFR Călători a semnat contractul de finanțare pentru realizarea proiectului de investiții ”Modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori și modernizarea a 139 vagoane de călători”.

Proiectul este inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C4. Transport sustenabil, Investiția I2 – Material rulant feroviar și constă în îmbunătățirea serviciilor pentru călători, reducerea timpilor de așteptare în gări, realizarea unor programe atractive de circulație a trenurilor și asigurarea unor programe și fonduri adecvate pentru întreținerea materialului rulant feroviar, integrarea cu celelalte moduri de transport de la nivel urban/regional, cu impact direct și imediat asupra duratei de călătorie și/sau asupra creșterii siguranței și confortului călătorilor.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori și modernizarea a 139 vagoane de călători, ce va avea ca efect atât sporirea mobilității în jurul marilor centre socio-economice ale țării și creșterea calității serviciilor cât și realizarea unor conexiuni rapide între unitățile administrativ teritoriale importante ale țării.
La acest moment, societatea face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant tehnic disponibil, însă din cauza vechimii, pot apărea unele defecţiuni în parcurs. În anul 2023, parcul activ de material rulant al CFR Călători aflat în circulaţie, a fost de aproximativ 1450 unități (450 de locomotive şi automotoare şi 1000 de vagoane).

CFR Călători va putea realiza un serviciu public feroviar de pasageri care să răspundă în totalitate cerinţelor, (îndreptăţite de altfel, ale călătorilor), doar în condiţiile în care acestui domeniu de activitate i se vor aloca resursele financiare necesare, adică 2.800,000 mii. lei, acum, acesta fiind subcompensat. Şi asigurarea anuală a unei compensaţii la valoarea reală conform legislaţiei în vigoare.

Materialul rulant al companiei este vechi (ultimele 603 vagoane intrate în parcul CFR Călători, au fost achiziţionate în perioada 1998 – 2011), şi este insuficient pentru cererea actuală de piaţă, fiind necesare în plus aproximativ 800 de unităţi și 250 de rame electrice.

Info: CFR Călători



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *