CFR Călători începe procedurile pentru modernizarea vagoanelor 20-76 cu servicii de mentenanță de până la 18 ani
CFR Călători a lansat consultarea pieței pentru “Achizitie servicii de modernizare vagon clasa a II-a seria 20-76 si achizitie servicii de mentenanta vagon clasa a II-a modernizat”. Astfel, se solicită punctele de vedere legate de caietul de sarcini, termenele de realizare și procesul tehnic menționat în caietul de sarcini. După încheierea consultării, CFR Călători va actualiza caietul de sarcini în funcție de rezultatele consultării, fiind lansată licitația efectivă pentru modernizarea vagoanelor. Conform caietului de sarcini se cere o perioadă de 9 ani de asigurare a serviciilor de mentenanță, reparații și reparații planificate, cu posibilitatea extinderii cu alți 9 ani.
Modernizarea va consta în refacerea totală a vagoanelor, înlcouirea sistemului de iluminat cu sistem full LED, înlocuirea ușilor de acces cu modele culisante cu acționare electrica/electropneumatică, WCuri vacuumatice și un număr de 64 de locuri. Vagoanele vor fi tip salon, cu locuri 2+2 dispuse unidirecțional, cu zonă pentru bagaje, 2 cabine WC, 2 zone de acces și spațiu tehnic. Locurile vor fi dotate cu prize normale de 230V și prize USB. Ca durată de modernizare, primul vagon va fi imobilizat 180 de zile, iar pentru serie vor fi alocate 60 de zile pentru fiecare vagon.
Consultarea pieței de încheie pe 10.11.2023.
Foto: mobilitate.eu