CFR Călători continuă proiectul locomotivelor „Centenar” cu încă două electrice

CFR Călători continuă proiectul locomotivelor „Centenar” cu încă două electrice

După ce în primăvara acestui an CFR Călători a lansat primele două locomotive electrice dedicate anului „Centenar”, prima parte a sezonului cald a aduc la tracțiunea trenurilor alte două locomotive vopsite în culorile naționale. Astfel, EA1 431 a depoului Suceava a ieșit din reparația capitală de la SCRL Brașov în noua temă de vopsire, fiind titularizată la trenurile de lung parcurs ale acestui depou. Tehnic, reparația a adus o serie de cosmetizări și verificări la instalația electrică și înlocuirea pieselor uzate ale trenului de rulare. De asemenea, locomotiva a primit și un set de pantografe noi, model Schunk WLB-Z.

Data de 5 iulie a adus și o locomotivă tricoloră reparată capital la SCRL Ploiești, EA 734, fiind a doua locomotivă reparată capital la Ploiești, după EA 772 în primăvară. Aici reparația s-a desfășurat mai amplu, toate echipamentele interioare ale locomotivei fiind demontate în timpul reparației, fiind înlocuite o serie de componente și cablaje, dar și componentele uzate ale trenului de rulare. Totuși, din cauza lipsei de fonduri, în cazul tuturor locomotivelor trecute prin reparații capitale, se realizează cele mai importante reparații, dar cu investiții reduse.
CFR Călători va continua proiectul locomotivelor „Centenar”, fiind în pregătire mai multe locomotive electrice în tema aceasta dar și încă 3 locomotive EGM aflate în lucru la Reloc Craiova, prima așteptată fiind EGM #920.





Foto: Andrei Marian

4.422 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *