Centrul Aerospațial din Germania prezintă conceptul trenurilor de marfă ale viitorului

Centrul Aerospațial din Germania (German Aerospace Center (Deutsches Zentrum für Luft- und Raumfahrt; DLR)), a dezvoltat un concept al locomotivei și trenului viitorului, numit NGT Cargo. Conceptul vine pentru a transforma căile ferate din Europa într-un spațiu mult mai eficient și cu o automatizare și inteligență crescută, la viteze mari. Conceptul vine datorită necesității unui sistem mai rapid pentru transportul mărfurilor în Europa și în contextul creșterii volumului de marfă transportată, de exemplu cu 40% până în anul 2030 în Germania.

Conceptul va fi bazat pe vagoane și locomotive puternice, bazate pe cuplare automată și flexibilitate în compunere, pentru eliminarea personalului necesar și al timpilor, uneori ridicați, de compunere a trenurilor. În prezent operațiunile de cuplare și exploatare a trenurilor aduc până la 40% din costurile generale de transport pentru marfă, mai ales din cauza operațiunilor manuale și a vitezei comerciale de doar 18 km/h pentru transport, ducând la parcursuri de până la 5 zile pentru transportul dintr-un punct în altul. Conceptul se bazează mult și pe vagoane unice, acționate electric, alimentate din sisteme inteligente care se încarcă în timpul mersului, astfel vagoanele vor putea fi manevrate pentru compunerea automată a trenurilor, fără a necesită locomotive speciale sau foarte mulți oameni pentru manevră. Toate procesele automate ar urmă să fie realizate în triaje dedicate, automatizate, unde totul este operat și monitorizat cu ajutorul senzorilor.

Compuse, trenurile sunt formate din vagoanele inteligente și locomotive în capete pentru asigurarea puterii necesare pentru transportul de viteză pe lung parcurs. Conceptul poate ajunge și la viteze de 400 km/h, dar limitările existente nu vor face posibilă o circulație comercială la viteze mai mari de 160-200 km/h. Ca exemplu, trenurile NGT Cargo ar putea deservi transporturile dintre Europa și Asia, înlocuind transporturile maritime de containere. În prezent, cercetătorii de la Centrul Aerospațial din Germania lucrează la conceptul de operare și logistică al NGT Cargo, dar și la realizarea conceptului de terminale și spații de încărcare/descărcare a trenurilor. Vagoanele NGT Cargo vor fi total închise și acoperite, designul eliminând orice lipsă a performanței aerodinamice.

Foto: Centrul Aerospațial din Germania

860 Vizualizări