Căile Ferate Turce încep construcția unei noi căi ferate de legătură cu Uniunea Europeană

Căile Ferate Turce încep construcția unei noi căi ferate de legătură cu Uniunea Europeană

Autoritățile din Turcia au lansat lucrările de construcție a liniei Halkalı – Kapıkule, ce face legătura între Istanbul și granița cu Bulgaria, fiind practic linia de cale ferată de legătură cu Uniunea Europeană. Proiectul vizează construcția a 233 km de linie de cale ferată, a stațiilor și a tuturor infrastructurilor adiacente, precum și dublarea/modernizarea căii ferate unde aceasta este doar cale simplă sau existentă. Contractul are o valoare de 489 milioane de euro, cu o durată de implementare de 4 ani, peste jumătate din fonduri provenind de la Comisia Europeană, coridorul făcând parte din rețeaua TEN-T.

Mai mult, se va instala sistemul ETCS Nivel 1, ce va permite operarea mixtă a liniei, atât cu trenuri de călători de viteză medie, până la 200 km/h, cât și cu trenuri de marfă. Conform ministrului transporturilor din Turcia, Cahit Turhan, lucrările vizează 6 viaducte, mai multe tunele și peste 24 de poduri. Lucrările mai vizează și construcția de stații și a mai multor triaje de pe traseu.

Odată cu modernizarea liniei de cale ferată Halkalı – Kapıkule, etapa finală a conectivității de înaltă calitate la rețelele transeuropene de transport va fi finalizată, a spus ministrul Turhan.

„Ca autorități, asigurarea integrării rețelelor de transport în Europa la standarde ridicate a fost întotdeauna una dintre prioritățile noastre. Aici, odată cu modernizarea liniei feroviare Halkalı – Kapıkule, se realizează faza finală a conectivității de înaltă calitate la rețelele transeuropene de transport. Datorită poziției țării noastre care face legătura între Europa și Asia și Orientul Îndepărtat, amplasarea acesteia în centrul rutelor comerciale dintre Europa și Africa pentru economiile asiatice în creștere face ca construcția acestei linii să fie mult mai importantă. De asemenea, linia va contribui la proiectul One Belt One Road, care își propune să conecteze China, Asia, Europa și Orientul Mijlociu pentru a crea o imensă rețea de infrastructură și transport. Pentru acest proiect, „Coridorul de mijloc”, așa cum îl numim noi, „Drumul modern al mătăsii”, am realizat recent lucrări grozave în axa est-vest și nord-sud în toată țara noastră. Din acest motiv, am abordat realizarea drumului de mătase de fier de la Londra la Beijing ca o problemă strategică de la bun început. Ne-am demonstrat foarte clar sprijinul și credința în acest proiect cu linia de cale ferată Marmaray și Baku-Tbilisi-Kars pe care am deschis-o recent.”



Foto: mobilitate.eu

1.193 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *