Bozankaya anunță remedierea operativă a problemelor relatate în presă despre tramvaiele din Iași

Municipiul Iași va achiziționa 18 tramvaie și 25 de autobuze electrice cu fonduri PNRR

Producătorul turc Bozankaya transmite în prezentul comunicat clarificările necesare după ce mass-media a relatat o serie de defecțiuni tehnice la mai multe dintre tramvaiele care circulă pe șinele din Iași, în perioada octombrie-decembrie 2022, printre care frânarea bruscă a vehiculelor, tendința de a pleca cu spatele și uzarea paletelor pantografelor.

Evaluarea a fost realizată de inspectorii tehnici ai companiei care au constatat, în raportul preliminar realizat în urma investigației, că problemele cu privire la vehiculele care dădeau înapoi și frânau brusc, au fost cauzate de sistemul de tracțiune.

„Prima defecțiune a fost înregistrată pe 25 noiembrie 2022. La acel moment, experții tehnici ai companiei au mers pe teren și au rezolvat problema la nivelul tuturor vehiculelor, iar pe 27 decembrie softul a fost actualizat, problema fiind soluționată. Astfel de update-uri țin de integrarea softurilor și sunt realizate periodic pentru a regla întregul mecanism de funcționare. Acesta reprezintă un proces natural al sistemelor tehnice și nu este o situație deosebită”, au declarat reprezentanții companiei turco-germane Bozankaya.

Un alt aspect prezentat de media locală este că la două dintre vehicule roțile patinează pentru că sistemul automat de curățare a liniei cu nisip nu funcționează corespunzător.

„Sistemul funcționează corect și detectează alunecarea roților, astfel că frânează în consecință, însă nu detectează murdăria de pe șine. Niciun sistem feroviar nu detectează mizeria depusă la nivelul șinelor. Mențiunea noastră este că modulul convertor aferent izolează cele două vehicule după detectarea de alunecări. Lucrările tehnice continuă, și în momentul în care vom avea raportul tehnic final vom comunica rezultatele”, au mai precizat reprezentanții companiei.

Potrivit departamentului tehnic al companiei Bozankaya, care a colaborat îndeaproape cu reprezentații CTP Iași, defecțiunea cu privire la pantograful tramvaiului 2218, a fost cauzată de o problemă de contact dintre pantograf şi linia catenară. Livrarea pantografului este planificată și odată ce va sosi la Iași, acesta va fi asamblat și pus în funcțiune. Cărbunii pantografelor se epuizează în medie în trei luni la Iași, iar același tip de cărbune este utilizat la vehiculele Bozankaya din majoritatea orașelor europene de mai mulți ani.

„Toate vehiculele Bozankaya sunt în conformitate cu cerinţele tehnice şi cu normele Uniunii Europene menţionate în caietul de sarcini, şi deţin omologare de tip UE. Siguranța călătorilor rămâne prioritară pentru companie, iar toate vehiculele utilizate atât în Europa cât și în Asia, oferă servicii impecabile de ani de zile, cu indici de satisfacție ridicați. Ne dorim ca românii să beneficieze de o rețea de transport avansată tehnologic, curată și sigură, în conformitate cu standardele Uniunii Europene ”, conchid reprezentanţii departamentului tehnic al Bozankaya.

Foto: mobilitate.eu

925 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *