BASF lansează noi stabilizatori de lumină pentru vopsit
BASF lansează noi stabilizatori de lumină pentru produsele de acoperire pentru lemn și metal. Cele cinci produse din gamele Tinuvin® DW (N) și Tinuvin® 249 vor răspunde cererii în creștere de stabilizatori de lumină cu performanță ridicată, pentru prepararea produselor de acoperire durabile, pentru exterior. Între 4 și 6 aprilie, BASF va prezenta aceste inovații și alte noi produse la European Coatings Show 2017, din Nurnberg.
Noi stabilizatori de lumină din gama Tinuvin DW (N) BASF lansează cinci produse Tinuvin – Tinuvin 123-DW (N), Tinuvin 400-DW (N), Tinuvin 477-DW (N), Tinuvin 9945-DW (N) și Tinuvin 5333-DW (N) – o nouă generație de stabilizatori de lumină pe bază de apă, care răspund cerințelor din ce în ce mai stricte din domeniul ingredientelor cu potențial periculos. Aceste noi produse au fost dezvoltate pentru sisteme pe bază de apă și nu conțin metilizotiazolinonă (MIT). De asemenea, produsele nu necesită eticheta EUH 28 (Poate provoca reacții alergice), ceea ce înseamnă că stabilizatorii de lumină sunt potriviți pentru utilizări în siguranță, care respectă mediul înconjurător.
Tinuvin 249
Tinuvin 249 este un stabilizator pe baza de amine blocate (HALS). Tinuvin 249 este compatibil cu o paletă extinsă de sisteme și permite producția de produse de acoperire (vopsele, lacuri) cu colorare rapidă și rezistente la intemperii. Datorită nivelului scăzut de viscozitate, acest aditiv rentabil este ușor de incorporat, economisește timp și reduce pierderile de vopsea. Tinuvin 249 are o culoare inițială neutră, care dispune de o stabilitate foarte bună. Din acest motiv, produsul este potrivit în special pentru crearea produselor de acoperire transparente, de calitate înaltă.
”Tendințele în domeniul stabilizatorilor de lumină sunt clare: rentabilitate, performanță ridicată și sustenabilitate. Cu noile produse Tinuvin, oferim clienților soluții noi, capabile să răspundă acestor provocări cheie”, explică Ulf Neidlein, Vice Președinte Business Management Resins & Additives EMEA.
Foto: BASF