Redacția Mobilitate.eu

STB SA a început pregătirile pentru redeschiderea liniei 41 metrou ușor cu circulația pe un fir pe Pasaj Grant

La o lună de la închiderea metroului ușor și a chinului pentru călători, se arată primele semne optimiste ce vor duce la revenirea la traseu a liniei 41 metrou ușor. Au fost demarate lucrările pentru montarea macazurilor temporare și a sistemelor de semnalizare ce vor permite circulația pe pasajul Grant pe o singură linie, tramvaiele urmând să se aștepte la capetele pasajului, o soluție ce va fi utilizată până la finalizarea lucrărilor, urmând ca la deschiderea circulației pe sensul aflat în curs de modernizare, sa fie schimbat și sensul de circulație pentru a permite mutarea lucrărilor pe sensul Crângași – Mihalache.…

Lucrările la devierea metroului ușor din zona Drumul Taberei avansează aproape insesizabil

Dacă pe șantierele de la Pasaj Grant și Pasaj Ciurel, lucrările pentru devierea traseului metroului ușor în zona Piața Drumul Taberei avansează aproape insesizabil, deși a trecut o lună de la închiderea circulației tramvaielor. Astfel, continuă lucrările în zona excavată și a fost delimitată de trafic zona unde va fi realizată noua stația de tramvai temporară, ce va înlocui stația existentă.…

Pasaj Ciurel – Lucrările avansează la podul hobanat peste Dâmbovița și la sudarea pieselor peste șoseaua Virtuții

Lucrările la Pasajul Ciurel din București continuă, lucrul la podul hobanat peste Dâmbovița a prins viteză, iar pregătirile pentru ultimele două piese ce completează structura peste Șoseaua Virtuții și linia de metrou ușor sunt foarte aproape de a fi montate. Urmează montarea acestora și realizarea sudurilor, pentru ca ulterior să fie refăcută rețeaua de contact a liniei 41.…

Primăria Galați a lansat licitația pentru 20 de autobuze hibride

Primăria Galați a lansat licitația pentru „Achizitia de autobuze urbane hibride noi (11,5-12,5m), în valoare de 33,6 milioane lei și cu un termen de livrare de 10 luni de la semnarea contractului. Autobuzele vor avea capacitatea de minim 90 de călători, aer condiționat, podea joasă pe toată lungimea și toate facilitățile necesare pentru un transport public modern.…

BERD oferă 250 de milioane EUR pentru reînnoirea transportului urban în Ucraina

Populația din Poltava se va bucura în curând de călătorii cu până la 40 de noi troleibuze cu podea joasă eficiente din punct de vedere energetic și ecologic, datorită unui împrumut BERD de 10 milioane de euro. Proiectul va fi prima investiție în cadrul noului Cadru II de transport public al Ucrainei de 250 de milioane de euro, aprobat recent de Consiliul Băncii.…

TransLink Vancouver oferă noi detalii cu privire la Surrey Langley SkyTrain

TransLink a lansat noi detalii și estimări de costuri pentru proiectul Surrey Langley SkyTrain propus. Au fost dezvoltate trei scenarii de realizare ce ar putea fi complet construite în cinci ani și jumătate de la data aprobării complete a proiectului.

În prezent, există aproximativ 1,6 miliarde de dolari disponibili în finanțare, ceea ce este suficient pentru a vedea proiectul ajuns la Fleetwood.…

Numărul călătorilor transportați pe căile ferate din Rusia a crescut în iulie 2019

Potrivit ultimelor cifre, aproape 108.4 milioane de pasageri au fost transportați pe infrastructura Căilor Ferate Ruse în iulie 2019, cu 2,6% mai mult față de aceeași lună a anului trecut. Numărul pasagerilor suburbani s-a ridicat la aproximativ 94,4 milioane, cu o creștere de 2,2%, în timp ce pasagerii pe distanțe lungi au crescut cu 5,3% până la aproape 14 milioane.…