Asociația Metrou Ușor salută pregătirea modernizării unor linii de tramvai din București și recomandă anumite completări în elaborarea proiectelor

STB SA modernizează cu dale de cauciuc trecerea la nivel cu liniile de tramvai 16 și 36 din zona Petricani

Recent, STB SA a lansat licitația pentru „SERVICII EXPERTIZE TEHNICE MODERNIZARI DE LINII DE TRAMVAI Aceste servicii de expertizari tehnice sunt necesare in vederea executarii unor lucrari de modernizare la liniile de tramvaie, interventiile la infrastructura efectuandu-se doar pe baza unor astfel de expertize”, în valoare de 205 mii lei. Asociația Metrou Ușor a transmis un comunicat prin care salută pregătirea modernizării unor tronsoane de tramvai din București și recomandă anumite completări în elaborarea proiectelor. Modernizarea infrastructurii de tramvai este foarte necesară și reprezintă o dovadă de bune practici în materie de transport public, crescând siguranța, confortul și viteza comercială, precum și atractivitatea acestui mijloc de transport. Măsura este în concordanță cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) București – Ilfov 2016 – 2030.

Tronsoanele ce vor fi expertizate sunt următoarele:
1. Tronsonul Barbu Văcărescu – Alexandru Șerbănescu, cu lungimea de 5,6 km cale dublă
2. Tronsonul Pod Constanța – Mihalache – Buzești, cu lungimea de aproximativ 4,2 km cale dublă
3. Tronsonul Lizeanu – Intrarea Vagonului – Maica Domnului, cu lungimea totală de aproximativ 400 metri cale dublă
4. Tronsonul Maica Domnului – Lacul Tei, cu lungimea de aproximativ 1,5 km cale dublă
5. Tronsonul Reînvierii – Colentina, cu lungimea de aproximativ 500 m cale dublă

În documentul publicat de asociație sunt prezentate detaliile tronsoanelor expertizate dar și completările necesare în vederea modernizării integrale a traseelor care circulă pe aceste tronsoane, iar la urma analizei, asociația a realizat un set de solicitări pentru optimizarea procesului de modernizare, după cum urmează:

1. Modernizarea liniei de tramvai de pe străzile Armand Călinescu și Vasile Lascăr.
2. Conectarea liniei de tramvai de pe Bd. Dimitrie Pompeiu cu noua linie de tramvai de pe Str. Barbu Văcărescu (conform cu solicitarea de la punctul 2).
3. Introducerea sensurilor unice pe Calea Floreasca și Str. Barbu Văcărescu și reconstrucția liniilor de tramvai pe Str. Barbu Văcărescu pe una dintre laturile străzii.
4. Construirea unui peron la stația de tramvai “Sos. Ștefan cel Mare” aferentă liniei 5, pe sensul spre Băneasa.
5. Modernizarea liniilor de tramvai pe Bd. Barbu Văcărescu între Bd. Lacul Tei și Str. Ceaikovski (tronsonul 1) precum și modernizarea integrală a Bd. Ion Mihalache (tronsonul 2) să fie realizate precum un culoar unic care să permită circulația în siguranță a autobuzelor.


Foto: mobilitate.eu

1.976 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *