Feroviar GlobalTransport

Alstom semnează un contract pe 12 ani pentru mentenanța locomotivelor grele LKAB Malmtrafik din Suedia

Alstom a semnat un acord pe 12 ani cu operatorul suedez LKAB Malmtrafik pentru servicii de suport tehnic și furnizare de piese de schimb destinate celor 34 de locomotive utilizate în transportul de minereu de fier pe ruta Malmbanan, una dintre cele mai solicitante linii feroviare din Europa. Contractul, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2026, garantează disponibilitatea flotei de locomotive IORE, considerate printre cele mai puternice din lume și esențiale pentru lanțul logistic al industriei siderurgice suedeze.

Acordul consolidează colaborarea începută în 2001, odată cu livrarea locomotivelor IORE, și continuată prin contracte succesive de suport tehnic din 2007 și 2016. Noul parteneriat asigură predictibilitate operațională, control al costurilor și gestionarea riscului de uzură și învechire a componentelor, elemente critice pentru transportul continuu al minereului către porturile de export. În paralel, Alstom derulează un program de modernizare a flotei, care include instalarea sistemului ERTMS/ETCS și alte upgrade‑uri tehnice pentru prelungirea duratei de viață și creșterea siguranței în condițiile dure din zona arctică.

Mentenanța va fi realizată printr-o rețea logistică extinsă: reviziile boghiurilor vor avea loc la atelierul Alstom din Luleå, iar cele ale convertizoarelor la unitatea din Västerås. Operațiunile vor fi susținute de un depozit dedicat în Kiruna, deservit de personal Alstom, cu sprijin suplimentar din partea centrelor din Elveția, Anglia și Germania. LKAB subliniază că acordul oferă stabilitatea necesară pentru planificarea producției și a livrărilor, într-un sector în care continuitatea transportului feroviar este vitală pentru economia Suediei.

Foto&info: Alstom

Pe aceeași temă

Back to top button