Alstom pune în funcțiune primul sistem digital de centralizare ARGOS la Montbard marcând o nouă generație de semnalizare feroviară în Franța
Alstom a finalizat cu succes punerea în funcțiune a primului sistem digital de centralizare electronică ARGOS la Montbard, în apropiere de Dijon, un moment definitoriu pentru modernizarea și digitalizarea rețelei feroviare franceze, potrivit informațiilor din comunicatul oficial . Dezvoltat în parteneriat cu SNCF Réseau, proiectul reprezintă prima implementare a noii generații de sisteme de semnalizare, concepute pentru a crește performanța operațională, fiabilitatea și capacitatea rețelei.
Sistemul ARGOS permite supravegherea centralizată a instalațiilor și simplifică activitățile de mentenanță, contribuind la reducerea costurilor și la creșterea disponibilității infrastructurii. Montbard a fost selectat ca „site pilot” pe o secțiune de aproape 30 km între Nuit-sous-Ravières și Les Laumes, unde soluția este testată în condiții reale de exploatare. Implementarea marchează finalul a aproape cinci ani de colaborare între echipele Alstom și SNCF Réseau.
ARGOS este parte a unui program lansat în 2018 pentru dezvoltarea celei de‑a treia generații de centralizări electronice, capabile să comunice în timp real cu centrele de control ale rețelei. Sistemul pregătește terenul pentru implementarea ERTMS și urmărește obiective ambițioase: reducerea costului total de proprietate, continuitate digitală, timpi mai rapizi de implementare, niveluri ridicate de siguranță și mentenanță optimizată.
La baza soluției se află Onvia Lock, tehnologia Alstom care permite conectarea directă la echipamentele de teren prin controlere inteligente, eliminând necesitatea releelor intermediare. Această arhitectură reduce infrastructura la sol, volumul de cablare și costurile de instalare și întreținere, oferind în același timp flexibilitate pentru adaptarea la viitoarele cerințe de trafic și standarde de securitate cibernetică.
Proiectul a mobilizat aproximativ 400 de specialiști din centrele Alstom din Saint‑Ouen, Villeurbanne și Mignières, acoperind întregul lanț de activități, de la dezvoltare la implementare în teren. Prin această punere în funcțiune, Alstom își consolidează rolul de lider în semnalizarea feroviară de linie principală în Franța și contribuie la transformarea digitală a rețelei naționale.
Foto&info: Alstom
