Alstom începe probele de anduranță cu prima locomotivă Traxx pentru ARF. Alte două pornesc spre București

Prima locomotivă electrică modernă Alstom Traxx pentru ARF a ajuns la București

Alstom urmează să demareze săptămâna aceasta probele de anduranță cu prima locomotivă din seria de 16 unități comandate de ARF. Locomotiva va începe testele pe ruta București Nord – București Băneasa – Constanța și retur, urmând să realizeze două curse pe zi, la viteza maximă de 120 km/h în prima fază. Testele de anduranță cu locomotiva izolată se vor derula până spre mijlocul lunii, pentru a atinge 10.000 km rulați, când în funcție de rezultatele celor două săptămâni de probe, se va trece la etapele următoare – probele la 160 km/h și cu vagoane. Testele vor verifica performanțele de tracțiune, compatibilitatea cu sistemele de semnalizare și funcționarea echipamentelor de siguranță, inclusiv pachetul Atlas ERTMS, specific flotei Traxx MS3. 

Se estimează că locomotiva va fi predată către CFR Călători la începutul verii, pentru a începe tracțiunea trenurilor pe rutele București – Constanța și București – Brașov. Conform informațiilor mobilitate.eu, toate cele 16 locomotive vor fi alocate depoului București Călători.

Recent, reprezentanții uzinei Alstom din Kassel au transmis că două noi locomotive multisistem Traxx MS3 destinate Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) sunt pregătite să părăsească „Home of Traxx”, marcând un nou pas în programul de modernizare a flotei feroviare din România. Conform informațiilor publicate de Amir Asri, echipele din Kassel au finalizat pregătirea locomotivelor cu numerele 2 și 3, care vor fi transferate către România în perioada următoare, unde vor intra în responsabilitatea echipei locale de post‑implementare pentru servicii și suport operațional.

Proiectul „Achiziție 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS” urmărește creșterea eficienței transportului feroviar de călători, reducerea poluării și sporirea confortului pe rutele electrificate sau aflate în curs de electrificare. Valoarea totală a contractului este de 767.510.640 lei (fără TVA), incluzând livrarea celor 16 locomotive și mentenanța pentru 20 de ani.

Foto: ARF