Acord pentru contractul colectiv de munca al angajatilor CFR Calatori
CFR Călători anunță că între Administrație și federaţiile sindicale feroviare reprezentative, negocierile s-au încheiat prin semnarea unui ACORD de prelungire a Contractului Colectiv de Muncă. Acest Acord va asigura protejarea salariaților în sensul menţinerii drepturilor din contractul actual de muncă: bonuri de masă, sporuri, ore festive, ajutoare sociale pentru căsătorie, deces, etc – până la încheierea unui nou Contract.
Acordul este încheiat în conformitate cu art. 153 din Legea dialogului social nr. 62/2011, este valabil până la data de 20 aprilie şi îşi va înceta aplicabilitatea odată cu semnarea noului Contract Colectiv de Muncă 2017-2018.
Conducerea CFR Călători a prezentat proiectul de venituri/cheltuieli pentru anul 2017 care va fi supus aprobării/avizării Consiliului de Administrație și Adunării Generale a Acționarilor, proiect de buget care include o creştere a fondului de salarii cu 17,56%. Această creştere va conduce la majorări salariale pentru angajați.
Administraţia a propus reaşezarea claselor de salarizare, pentru funcțiile de execuție de bază care se vor diferenția în funcție de complexitatea și de volumul de muncă. Angajații de pe aceste funcții vor putea beneficia de majorări mai mari față de cei din funcțiile de conducere, majorarea salarială nefiind lineară. În cadrul acestor negocieri s-a discutat, de asemenea, despre: îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, importanţa continuării programelor de modernizare a materialului rulant şi despre asigurarea unor relaţii de muncă echitabile.
”Mulțumesc tuturor ceferiștilor pentru loialitate și încredere. Vreau sa știți că am ambiția ca alături de voi să creștem calitatea transportului cu trenul din România.
Este o perioadă dificilă cu multe provocări, perioadă căreia este necesar să ne adaptăm și să găsim soluțiile cele mai potrivite. Pentru 2017 m-am străduit să găsesc soluțiile și resursele necesare atât pentru revendicări legate de majorări salariale, continuarea acordării tichetelor de masă, noi uniforme, echipamente și condiții de muncă mai bune etc, cât și pentru dezvoltarea unor proiecte de îmbunătățire a activității și de perfecționare a practicilor de lucru. Îmi doresc ca, împreună, cu sprijin din partea Statului Român prin Ministerul Transporturilor, să reușim să aducem în realitatea tuturor aceste aspecte și să construim în viitor un sistem feroviar competitiv, la standarde decente. Voi sta alături de toți cei care împărtășesc aceleaşi valori ale corectitudinii și vă mulțumesc tuturor celor care veți duce mai departe trenul numit CFR”, a declarat Iosif Szentes Director General CFR Călători
Foto: Andrei Marian