Autoritatea pentru Reformă FeroviarăEsențialFeroviar Romania

Încă două locomotive Alstom Traxx Passenger au trecut recepția preliminară: livrările pentru ARF se apropie de final, ultimele trei unități sosesc până la sfârșitul lui octombrie

Programul de livrare a celor 16 locomotive electrice Alstom Traxx Passenger pentru Autoritatea pentru Reformă Feroviară intră în ultima linie dreaptă. Alstom anunță că locomotivele cu numerele 12 și 13 au trecut cu succes etapa recepției preliminare, marcând încă un pas important către finalizarea contractului. Ultimele trei unități sunt așteptate să ajungă în România până la sfârșitul lunii octombrie, moment care va închide oficial livrările, în vară, compania anunța că livrările vor fi încheiate în luna septembrie.

Două locomotive sunt deja în circulație, iar restul vor intra progresiv în serviciul comercial, pe măsură ce parcurg testele de anduranță și procedurile de recepție finală. Traxx Passenger s-au remarcat în ultimele luni ca unele dintre cele mai vizibile și discutate vehicule feroviare din România, fiind prezente inclusiv în evenimentele dedicate mobilității sustenabile europene, unde au atras atenția publicului și a industriei.

Locomotivele Traxx Passenger reprezintă un element central în modernizarea tracțiunii feroviare din România, oferind performanțe ridicate, eficiență energetică și fiabilitate operațională. Cu fiecare unitate recepționată, rețeaua feroviară românească se apropie de standardele europene de mobilitate sustenabilă, iar introducerea lor în exploatare contribuie la creșterea calității serviciilor pentru pasageri.

Alstom subliniază că programul avansează conform calendarului, iar finalizarea livrărilor va marca un moment important pentru transportul feroviar din România, într-un context în care modernizarea materialului rulant este esențială pentru viitorul mobilității.

Foto & info: Alstom

Pe aceeași temă

Back to top button