Trenurile CRRC au funcționat fără întrerupere timp de 4 zile la festivalul Thaipusam din Kuala Lumpur
Trenurile electrice intercity SCS (cunoscute și ca KTM Class 92), dezvoltate de CRRC Zhuzhou Electric Locomotive, au asigurat transportul public esențial în perioada festivalului Thaipusam, desfășurat la Batu Caves, Kuala Lumpur, unde aproximativ 1,5 milioane de credincioși hinduși au participat la pelerinajul anual. Conform informațiilor publicate de CRRC , garniturile au circulat timp de patru zile și trei nopți fără nicio întrerupere, menținând fluxul continuu de pasageri către una dintre cele mai aglomerate destinații din Malaezia în această perioadă.
Pentru a susține operarea intensă, echipele CRRC au întărit activitățile de inspecție și mentenanță, monitorizând permanent starea tehnică a trenurilor și intervenind preventiv pentru a asigura siguranța și fiabilitatea serviciului. Performanța trenurilor SCS confirmă rolul lor central în rețeaua feroviară malaeziană, în special în momentele cu trafic extrem de ridicat.
Operarea continuă, fără incidente, demonstrează robustețea materialului rulant și capacitatea CRRC de a susține evenimente majore prin soluții de transport eficiente, fiabile și adaptate cerințelor locale. Trenurile KTM Class 92 rămân un element-cheie al mobilității urbane și regionale din Kuala Lumpur, contribuind la gestionarea unor fluxuri masive de pasageri în condiții de siguranță și confort.
Foto&info: CRRC
