Primăria Sectorului 6 va expertiza linia de tramvai pe Calea Giulești în vederea reparației sau modernizării. Coordonare pentru viitoarele închideri de trafic în zona Pasaj Basarab și Lujerului
Primăria Sectorului 6 și Primăria Municipiului București au avut o întâlnire de lucru dedicată avansării proiectelor majore din sector, cu participarea primarului Paul Moldovan și a primarului general Ciprian Ciucu. Discuțiile au vizat atât lucrările aflate în derulare, cât și investițiile care necesită coordonare între cele două administrații. Una dintre priorități este zona Pasajului Ciurel, unde interdicția de construire blochează soluțiile urbanistice. Primarul general a propus inițierea rapidă a unui nou PUZ care să elimine restricțiile, cu o dezbatere publică și o procedură accelerată pentru a permite intervențiile necesare.
Zona 17, delimitată de Valea Oltului, Bd. Timișoara, Centura Bucureștiului și Prelungirea Ghencea, va beneficia de un PUZ dedicat pentru a controla presiunea imobiliară și a asigura dezvoltarea coerentă a cartierului. În ceea ce privește Drumul Radial 1 – Bd. Timișoara, PMB lucrează la studiul de fezabilitate, iar Sectorul 6 va elabora PUZ-ul aferent și un studiu de trafic pentru zona Păcii – Valea Cascadelor – Valea Largă. Pentru Calea Giulești, Sectorul 6 va realiza o expertiză tehnică a liniei de tramvai, pe baza căreia PMB va demara modernizarea, în timp ce Administrația Străzilor va efectua reparații rutiere.
Cele două administrații vor colabora și la viitoarele lucrări de la Pasajul Basarab și Pasajul Lujerului, unde vor fi necesare închideri temporare de străzi și o coordonare atentă a traficului. Intersecția Răzoare este, de asemenea, în atenția PMB, care intenționează să inițieze un PUZ pentru reconfigurarea circulației și amenajarea unui parc în fața rectoratului Universității București. Întâlnirea confirmă angajamentul comun pentru accelerarea proiectelor de infrastructură și pentru modernizarea coerentă a Sectorului 6 și a Capitalei.
Foto: mobilitate.eu
