CFR Brașov colectează 13 tone de deșeuri într‑o singură zi în campania „Calea ferată fără gunoaie”
Sucursala Regională CF Brașov a intensificat acțiunile de salubrizare în cadrul campaniei naționale „Calea ferată fără gunoaie”, derulată în perioada 16–27 martie. Doar în ziua de 24 martie, echipele au extins perimetrul de intervenție în zonele de siguranță ale infrastructurii feroviare și au colectat aproximativ 13 tone de deșeuri, transportate ulterior către platforme autorizate. Operațiunile au vizat triaje, linii curente și puncte de oprire cu trafic ridicat, zone în care fenomenul depozitării ilegale este frecvent și afectează direct funcționarea infrastructurii.
CFR Brașov subliniază că gestionarea unor astfel de volume de reziduuri presupune o mobilizare semnificativă de resurse umane și logistice, care în mod normal ar fi direcționate către lucrări de mentenanță preventivă și modernizare. Reprezentanții regionalei reamintesc că zona de siguranță a căii ferate este strict reglementată, iar abandonarea sau arderea deșeurilor în acest perimetru reprezintă contravenție sau infracțiune, generând riscuri majore pentru siguranța circulației trenurilor.
Sucursala face apel la responsabilitate civică și la cooperarea autorităților locale și a cetățenilor, subliniind că menținerea unui mediu feroviar curat este esențială pentru funcționarea eficientă și durabilă a sistemului național de transport.
Foto&info: CFR SA Brașov
