DVG Duisburg investește în 55 de autobuze cu hidrogen cu sprijin federal de 14,9 milioane de euro

DVG Duisburg investește în 55 de autobuze cu hidrogen cu sprijin federal de 14,9 milioane de euro

Duisburger Verkehrsgesellschaft AG (DVG) accelerează tranziția către transportul public nepoluant, după ce a obținut finanțare federală de aproximativ 14,9 milioane de euro pentru achiziția a 55 de autobuze cu hidrogen. Investiția face parte din programul național de sprijinire a tehnologiilor de propulsie alternativă, coordonat de Ministerul Federal al Transporturilor, NOW GmbH și implementat prin Projektträger Jülich.

Flota nouă va include 26 de autobuze standard și 29 de autobuze articulate, livrate în trei etape până la finalul anului 2028. Valoarea totală a proiectului se ridică la circa 47 de milioane de euro, reprezentând una dintre cele mai importante investiții recente în mobilitatea urbană din Duisburg.

Andreas Gutschek, membru al Consiliului de Administrație responsabil pentru infrastructură și strategie în cadrul DVG, subliniază importanța proiectului pentru oraș: „Transportul public este un element central al mobilității durabile în Duisburg. De aceea îl modernizăm și îl extindem constant. Ne bucurăm de sprijinul financiar al guvernului federal pentru achiziția celor 55 de autobuze cu hidrogen.”

DVG operează deja autobuze pe hidrogen în serviciul regulat, iar această nouă comandă marchează un pas decisiv în direcția electrificării complete a flotei și reducerii emisiilor poluante. Prin extinderea utilizării tehnologiei fuel-cell, orașul urmărește să îmbunătățească calitatea aerului și să ofere un transport public mai silențios, eficient și prietenos cu mediul.

Foto&info: Duisburger Verkehrsgesellschaft AG (DVG)