Trenitalia prezintă primele imagini cu noile trenuri Alstom ale Italiei ce vor atinge 200 km/h și vor avea un spațiu dedicat copiilor
Trenitalia pregătește introducerea unei noi generații de trenuri Intercity, aflate în prezent în construcție și asamblare în uzinele Alstom, cu intrarea în serviciu programată pentru a doua parte a lui 2026. Noile garnituri sunt proiectate pentru rute de medie și lungă distanță și vor putea circula cu viteze de până la 200 km/h, combinând tehnologia modernă cu un nivel ridicat de confort și eficiență energetică. Un element central al conceptului este accentul pus pe incluziune, trenurile fiind prevăzute cu un spațiu special dedicat copiilor, accesibil și pasagerilor cu mobilitate redusă, pentru a face călătoria mai prietenoasă pentru familii.
Modernizarea flotei Intercity se înscrie în strategia Ferrovie dello Stato Italiane pentru perioada 2025–2029, care prevede investiții totale de 100 de miliarde de euro și consolidează rolul companiei ca motor al tranziției ecologice și digitale a mobilității din Italia. Noile trenuri vor contribui la creșterea calității serviciilor feroviare, la reducerea impactului asupra mediului și la îmbunătățirea experienței de călătorie pentru toți pasagerii.
Foto&info: Trenitalia
