SCRL Brașov a finalizat încă o locomotivă de manevră cu baterii. A patra din cele 20 de unități lucrează deja la București

SCRL Brașov a finalizat a patra locomotiva LEA (Locomotiva Electrica cu Acumulatori) din lotul de 20 de unități modernizate cu fonduri PNRR pentru CFR Călători. Dacă prima din serie a rămas în serviciu la Depoul Brașov, un lot mai mare va ajunge la Depoul București Călători, unde va efectua operațiuni de manevră în revizia Grivița, cea mai mare din țară, unde de asemenea ajung majoritatea vagoanelor modernizate tot prin programele PNRR. Locomotiva numerotata 492-015-3 a început deja lucrul la revizia de vagoane Grivița.

SCRL Brașov are în lucru încă cel puțin 4 locomotive, pe măsura evoluției lucrului urmând să mai fie aduse locomotive LDH vechi din depouri, pentru intrarea în procesul de modernizare. Anul acesta vor mai ieși din modernizare cel puțin două locomotive, restul până la 20 urmând să fie finalizat până la finalul anului 2026.

Locomotiva a putut fi văzută zilele trecute la manevra unei garnituri din vagoane modernizate prin PNRR, în Gara de Nord.