Ministerul Transporturilor caută auditor internațional pentru a vedea dacă Metrorex respectă obligațiile din contractul de servicii publice

Ministerul Transporturilor a publicat pe SEAP un anunț de consultare a pieței pentru găsirea unui auditor, cu reputație bună și recunoscut internațional, pentru „Serviciul de audit tehnico-economic al obligațiilor de serviciu public asumate de Societatea de Transport cu Metroul București ,,Metrorex”- S.A., în calitate de operator de servicii publice.”
Ministerul solicită informații și clarificări pentru „Aspecte cum sunt- Clauze pentru caietul de sarcini, care să includă criterii precum- certificări profesionale și dovezi ale reputației, garanții contractuale solide, elemente structurale pentru mecanismul de costuri-țintă. Cerintă esențială- auditorul să fie independent cu reputație internațională/națională și cu experiență, să fie un auditor de notorietate, să nu detină certificate constatatore negative in catalogul electronic S.E.A.P. Operatorul economic să poată aduce imbunătățiri/recomandările asupra caietul de sarcini , prin introducerea unor criterii suplimentare de departajare asupra reputației, independentei și experienței precum și adaptarea procedurii de achiziție pentru a evita riscurile generate de experiențele contractuale anterioare care au dus la rezilierea contractului incheiat.”
În ultima perioadă, Ministerul Transporturilor a efectuat mai multe controale și verificări la compania ce administrează metroul din București. Consultarea pieței se încheie pe data de 8 octombrie 2025.
Foto: mobilitate.eu