Primăria Oradea achiziționează încă 7 tramvaie noi
Municipiul Oradea continuă să-și modernizeze sistemul de transport în comun prin achiziția de noi tramvaie și stații de încărcare electrice. Șapte tramvaie și 45 de stații de încărcare electrice vor fi achiziționate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Achiziția va fi făcută în urma aprobării proiectului „Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – etapa 1″, depus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C10 – Fondul local, Operațiunea I1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Achiziția celor șapte tramvaie și amenajarea celor 45 de stații de încărcare pentru vehicule electrice va fi finanțată prin PNRR. Valoarea unitară a unui tramvai este de 8.785.612,99 lei (fără TVA), respectiv 1.784.714,28 euro (fără TVA), în conformitate cu studiul de oportunitate, în timp ce valoarea unitară a unei stații de încărcare pentru vehicule electrice este de 123.067,50 lei (fără TVA), respectiv 25.000 euro (fără TVA).
Valoarea totală a proiectului este de 79,774,420.80 lei (valoare cu TVA inclusă) respectiv 16,205,419.95 euro (valoare cu TVA inclusă). Rata de finanțare din PNRR este de 100%.
Proiectul a fost depus spre finanțare de către Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea.
Municipiul Oradea continuă să finanțeze proiectele din domeniul transportului public de persoane astfel încât să crească atractivitatea mijloacelor publice de transport prin achiziția de tramvaie și autobuze noi dar și prin alte măsuri complementare care să conducă la creșterea confortului călătorilor.
În ultimii doi ani, Municipiul Oradea a achiziționat 20 de tramvaie și 22 de autobuze noi și a inaugurat linia nouă de tramvai dintre Calea Aradului – Ceyrat – Cantemir.
Sursa: Primaria Oradea