După 48 de ani de exploatare STB SA începe retragerea definitivă a tramvaielor Tatra din traseu
Cu prototipul adus în luna octombrie 1973, introducerea în traseu cu călători în prima parte a anului 1974 odată cu începerea livrării seriei de 130 vagoane, tramaiele Tatra sunt ultimele tramvaie noi aduse din import în București. După acestea transportul fiind bazat pe construcția și modernizarea diferitelor versiuni de tramvaie V3A, V2A și Bucur la uzinele RATB/STB URAC și secundar în anii 90 pe serii de tramvaie second hand care au circulat o perioadă scurtă în oraș.
Tramvaiele Tatra T4R au circulat în mare parte din timp pe traseele depoului Militari de unde au fost exploatate permanent, cu excepția unei scurte perioade cât acesta a fost modernizat, la livrarea vagoanelor acesta fiind special adaptat pentru ele. Tramvaiele au circulat mare parte până la începutul anilor 2010, când a fost casată o serie de 36 de vagoane, în timp ce alte 14 au fost modernizate în cadrul proiectului Bucur 1, la care s-a renunțat din cauza costurilor ridicate și a rezultatelor nesatisfăcătoare, mai ales că vagoanele nu aveau podea coborâtă și se bazau tot pe boghiul de tramvai Tatra, pentru care se găsesc greu componente mecanice. După anii 2010 până în toamna anului 2017 au circulat constant aproximativ 65 de vagoane, atât în formă solo cât și în formă de cuplu, rămase doar pe linia 25 în acest format. Ulterior din cauza unui incendiu și a unor probleme tehnice datorate vechimii, s-a decis retragerea din circulație a majorității tramvaielor Tatra T4R, fiind rămase active în jur de 26 de vagoane, care circulă și în prezent.
Recent, STB SA a decis începerea procedurii de vânzare în vederea casării a unui nou lot de 46 de vagoane, majoritatea din lotul retras din circulație în anul 2017. De asemenea, din cauza opririi achizițiilor de piese și a pregătirilor pentru livrarea noilor tramvaie Imperio, actualele tramvaie aflate în circulație vor fi retrase treptat, pe măsură ce se defectează în special cu componente mecanice care nu se mai găsesc, iar retragerea totală din circulație va avea loc până în iarna acestui an. Depoul Militari va primi tramvaie de la depourile Alexandria și Dudești, dar și 24 de tramvaie Astra Imperio pentru liniile 25 și 10, conform planurilor, linia 25 urmând să primească tramvaie noi chiar de la finalul acestui an.
În prezent mai sunt menținute în circulație 23 de tramvaie pe liniile 8, 19 și 47.
FOTO: Mobilitate.eu
Marian,stii ca ti am zis ca am auzit ca de la mijlocul lui aprilie se vrea a se retrage tatrele din circulatie…asta că fapt divers.Doi la mana,din ce am inteles,8-ul e dat la sigur ca dispare,ramane 19 și 47…sunt voci care spun ca s ar vrea comasarea cu 27…deci sa avem o linie titan-ghencea,nu stiu vedem,19-le daca ramane la Zetari,probabil restul de ture de la Militari vor fi luate de titan sau Giurgiului.Bucur1 raman la militari sau ce sunt în plan cu ele ???
Nu dispar din aprilie toate, vor fi retrase constant in toamna. 8 dispare sigur, 47 nu se modifica. Bucur 1 raman la Militari.
Aia din Praga le-au modernizat, juri ca sunt noi. Au post de comanda si in spate, inclusiv stergator pe luneta, pentru mersul cu spatele. Macaze automate, linia perfecta.
Si circula in paralel cu Skoda noi.
O placere sa le vezi pe traseu.
Noi „nu mai gasim piese”.
LF-urile rămân la Dudesti sau vor fi date la Giurgiu și/sau Militari cu noile tramvaie pentru 1/10?
P.S:Bănuiesc ca 8 ul dispare odată cu redeschiderea circulației pe Vasile Milea.
Dudesti ramane cu LF si Imperio la finalul repartizarii noilor vagoane iar CH PPCurile vor ajunge la Militari urmand ca tot atunci sa inceapa si RKurile in verzi la ele.
Păi si de aici bineinteles se naște intrebarea cum că LF-urile le vom vedea în 21,40 sau 55???Sau pe ce linie sunt în plan să intre mai nou?Titanul de exemplu primeste din v3auri de pe la Militari sau Giurgiu pentru a putea lua mai multe ture în alte linii care nu vor fi modernizate cu noile tramvaie cum ar fi 19,23 sau 27.Cei drept mai raman vagoane din turele lui 40.
Normal ar fi ca : militari să aibă 25 vagoane noi, 20 PPC, și restul de 8 Bucur. Giurgiu 15 noi, 15 PPC, și niscaiva v3a (cele PPC). Alexandria 30 noi 20 PPC.
Militari trebuie să asigure liniile 10 si 25 cu tramvaie noi (13 cu 12). Iar 35 (8 ture) și 47 (7 ture) cu ppc, 11 (5 ture). Pe 8 și ar merge Bucur 1 și ppc (mixate),
Alexandria : 20 NOI pe 41 (ppc de la BN) , 10 NOI pe 32 (plus cca 15 ppc) și 5 ture pe 11.
Giurgiu : Linia 1 cu 15 tramvaie noi , linia 7 cu 8 ppc, linia 25 cu 5 ppc (+12 de la militari) , și restul de 2 plus 2 v3a-93ppc pe 11 (adică 4 ture).
V3A 93 trebuie eliminat de pe 41, 25, 32, 7 (linie ce iese la unirea, și cu potențial ) , 47(e o linie foarte utilă având în vedere că autobuzele stau blocate pe Ghencea – 13 septembrie) , 35, 8, 11. V3A93 trebuie duse la titan, și pe măsură ce se modernizează și pe acolo liniile, intrat cu ppc și pe acolo.
Bucureştii noi : 15 ppc pe 41. Și ar putea primi de la Alexandria niște v3a faur. Ar putea da la transformat niște tramvaie în ppc.
21 poate avea 10 noi / 10 ppc.
55 doar scurtat la Iancului poate. Și aici jumate noi jumate PPC.
40 nu. Aici doar V3A 93 până la reparare.
Linia 5 e una de mare viitor așa că dacă și-ar mișca fundurile, și ar face multe ppc, ar avea succes.
Linia 44…linie bună, ar rămâne la Victoria. Ar putea să o țină cu bidirecționalele. Măcar așa nu se distrug.
Restul cu V3A93 până la repararea liniilor și transformarea în ppc sau de ce nu, luat tramvaie noi și aici.
Militari va avea 24 tramvaie noi pentru 25 si 10. Alexandria 32 de tramvaie noi pentru 41 si 32.
8 si 35 dispar.
Mare prostie cu dispariția 8 și 35. 35 era foarte utilă, mai ales, ținea capătul Basarab activ. 8 era util, în fine, politici stb. Să nu-mi spui că se va menține 43 după revenirea pe Milea. E ok 24 tramvaie.
Mie îmi e teamă de tramvaie noi pe 32…vor fi accidentate pe tronsonul Academia Militară – unirea. Și 44 trebuie cumva considerat cu tramvaie modernizate ( PPC, e mare păcat ca pe linii/trasee bune gen 44, 11, 7, 47 și cum ar fi și 8 și 35 dacă nu le-ar scoate) deoarece aceste trasee au infrastructura bună. De exemplu 44 este bună pe toată lungimea, 11 la fel (după revenirea pe Milea), 7 și 47 la fel. Nu e cazul să mai terfelești aceste linii cu v3a 93 cu roți pătrate. Iarăși, din 25, 32, 41, 21 ar trebui scoase V3A 93. Dar ce te faci pe Ștefan cel Mare – Mihai Bravu…unde tramvaiele noi vor conviețui cu V3A 93… (46). Depoul Victoria va trece probabil la liniile 46, 44, și eventual 16.
Părerea mea este că pe zona Timișoara, Trafic Greu, Giurgiului și linia 41, ( asta implică liniile (25, 7, 47, 11), V3A 93 trebuie retrase de aici. 8 în loc să îl scoată, mai bine îl face Ghencea – Zetari. Îl face coleg cu 47. Tramvaiul pe Ghencea – 13 septembrie trebuie suplimentat…e aiurea rău să ai linia separată și să o folosești doar pentru un traseu care vine greu (47) în timp ce 385, și alte linii stau blocate în trafic. 8 în formatul propus poate fi ținut cu Bucur 1 și ppc la fel și 35, cu bucur și ppc. Iar Giurgiului ar putea trimite pe 013, 026 și 064 la chppc. La fel, mare prostie la BN cu rk pe 049 și 055 în loc să le facă ppc. Eu sper ca de la Militari să dispară definitiv V3A 93 (duse la Titan, Colentina, Victoria sau BN).
Încă ceva : sper ca depourile să își asigure o pază mai bună împotriva boschetarilor pictangii. Se poate rezolva cu 750 v pe garduri, nu mai intră nici dracu. Că dacă văd tramvaiele noi grafate, îl spânzur de firul de contact pe respectivul dacă îl prind.
Se va suplimenta la depoul Alexandria paza.