Linia 41 metrou ușor a fost suplimentată după repunerea în circulație și monitorizarea în zona Pasaj Grant

PMB bugetează modernizarea stațiilor liniei 41 și alte proiecte pentru eficientizarea rețelei de tramvai din București

Repusă în circulație după două luni de pauză, linia metroului ușor 41 revine aproape de parcul normal, după două zile de circulație cu parc redus, pentru adaptarea la circulația în sistem paletă pe pasajul Grant. Astfel, deși parcul pentru zilele lucrătoare a fost planificat la 25 de tramvaie, începând cu ziua de luni, 2 septembrie, STB SA a crescut parcul la 30 de tramvaie, iar conform informațiilor din traseu, este posibilă creșterea parcului la 32-34 de tramvaie odată cu începerea anului școlar, reprezentând o diferență mică față de parcul normal al anilor trecuți care era de 36-38 tramvaie. Astfel, călătorii sunt încurajați să revină la rapidul mijloc de transport, pentru ca STB SA să poată reduce parcul liniilor de autobuz navetă pentru a redistribui autobuzele pe liniile unde este nevoie.


Foto: mobilitate.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *