Fotoreportaj – 9 decembrie 1894 – 9 decembrie 2022 – 128 de ani de tramvai electric sărbătoriți cu tramvaie noi în București

Noile și ultramodernele tramvaie Astra Imperio Metropolitan vor circula pe linia metroului ușor 41 începând cu 10 decembrie, la o zi după împlinirea a 128 de ani de la inaugurarea primului tramvai electric în București. Acesta a început să circule pe 9 decembrie 1894, pe linia 14, care lega Splaiul Independenței zona gării centrale, Pache Protopopescu și zona Obor. Linia a fost construită de compania austriacă Siemens Halske cu o lungime de 6,5 km. Tramvaiul electric era produs de firma franceză Thompson.

Zilele acestea, tramvaiele noi și ultramoderne produse de Astra Arad, pot fi văzute în probe pe linia 41, unde rulează pentru specializarea vatmanilor. De sâmbătă, 10 decembrie, primele 15 tramvaie de acest tip vor circula pe linia metroului ușor, unde până în februarie vor intra toate cele 20 de tramvaie Imperio alocate prin studiul de oportunitate ce stă la baza achiziției noilor tramvaie. Alte 12 tramvaie vor începe să circule pe linia 32, urmată de linia 25. Anul acesta este unul festiv și pentru linia 41, împlinindu-se 20 de ani de la inaugurare pe 21 octombrie.

Noile tramvaie Imperio de 36 de metri vor deservi linia 41 crescând capacitatea de transport și eficiența traseului, cel mai aglomerat și important traseu de tramvai din București. Noile tramvaie vor circula după mai multe luni de ample lucrări la calea de rulare, refacerea gardurilor separatoare și modernizarea peroanelor, urmând ca în scurt timp să fie finalizată modernizarea ultimelor 2 peroane și instalarea refugiilor pentru călători, cele vechi fiind demontate la modernizarea peroanelor. STB SA a realizat pe timp de noapte lucrări la calea de rulare și polizare a uzurii ondulatorii a șinelor, fiind rămase de realizat lucrări minime de mentenanță uzuală.

Mai mult, STB SA va reorganiza parcul circulant, pentru ca al doilea depou al liniei 41, Bucureștii Noi, să circule pe linia 41 doar cu tramvaie din seriile modernizate în cadrul uzinelor de reparații ale STB. Astfel, linia 41 devine prima linie a STB SA unde circulă exclusiv tramvaie cu podea coborâtă și parțial coborâtă. De asemenea, toate tramvaiele au sisteme de tracțiune bazate pe choppere și sisteme în curent alternativ, care ajută la reducerea consumului de energie cu până la 40%. Odată cu intrarea noilor tramvaie, STB SA va realiza redistribuirea parcului ciruclant pentru retragerea totală din circulație a ultimelor 20 de tramvaie Tatra, tramvaie care in 2024 împlinesc 49 de ani de exploatare, primul vagon sosind în noiembrie 1973, cu punerea în exploatare având loc în primăvara anului 1974.

Mobilitate.eu prezintă o serie de imagini cu noile tramvaie Imperio zilele acestea rulând pe traseul liniei 41.

1 thought on “Fotoreportaj – 9 decembrie 1894 – 9 decembrie 2022 – 128 de ani de tramvai electric sărbătoriți cu tramvaie noi în București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *