Cum arătau pe vremea metroului ușor „Basescu” tramvaiele pe care le modernizează acum STB la URAC
Din toamna anului 2021, din URAC au început să iasă primele tramvaie V3A modernizate din fosta serie de vagoane V3A-93M-2000 care au fost modernizate în anul 2002 special pentru inaugurarea primului metrou ușor din România, linia 41, o premieră la acea adată atât pentru București cât și pentru sistemele de tramvai din România. Vagoanele deși în mare parte au rămas pe schema clasică de funcționare a tramvaielor V3A, au primit o schemă electrică eficientizată mai ales pe partea de controler mecanic fiind îmbunătățit și sistemul de contactori pentru a permite un demaraj și o frânare reostatică mai efieiente. De asemenea vagoanele au primit pantografe Schunk cu patină de grafit, linia 41 fiind unica pe care se circulă cu asemenea model de patină de grafit a pantografului și în prezent.
Astfel, vor fi luate la URAC tramvaie din seria cu frână de staționare mecanică, rămase mai puține, o mare parte a vagoanelor V3A din București fiind trecute la frână de staționare hidraulică, produsă de compania Hanning&Kahl. În anul 2002 și până puțin după anul 2010, tramvaiele liniei 41 au avut particularitatea schemei cu partea frontală roșie, colantate așa pentru a se diferenția de restul parcului, o lungă perioadă de timp circulând exclusiv pe linia 41, fiind înlocuite începând cu anul 2007 cu vagoane modernizate CH și CA-PPC.
În prezent, au fost modernizate la depoul Bucureștii Noi, circulând zilnic vagoanele 218 și 273, alături de 044 care a fost preluat de la depoul Colentina. Depoul Bucureștii Noi, mai deține următoarele tramvaie cu frână cu federe mecanice: 047, 049, 054, 055, 062, 068, 075, 098, 118, 144, 154, 158. La momentul scrierii articolului, spre URAC a fost trimis deja 158, urmând ca 154 să plece în următoarele zile.
Mobilitate.eu prezintă câteva imagini cu tramvaiele pe vremea când erau în schema anului 2002, cu excepția lui 054, care încă de atunci era un vagon cu probleme tehnice, având lungi perioade de imobilizare, dar și a lui 062 care nu face parte din seria liniei 41 din 2002.
Pare ca si confirmată asta pentru ca circula pe mai multe grupuri datorită lucrărilor de modernizare de pe Șoseaua Oltenitei.Cunosti ceva in acest sens si ce vor sa faca???
Pentru executarea unor lucrări de reparație la calea de rulare a tramvaielor pe Șoseaua Olteniței , Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus ca linia 1 să funcționeze pe trasee scurtate incepand cu data de 01.03 2022. Astfel, tramvaiele liniei 1 vor circula de la terminalul „CFR Progresul ”, respectiv „Calea Serban Vodă ”, până la „Banu Manta”.
Pentru transportul călătorilor în zona în care nu vor mai circula tramvaiele, va fi înființată linia naveta de autobuz 601 , care va funcţiona pe traseul: terminal „Romprim”, Calea Vacaresti , Șos. Mihai Bravu , Bd. Banu Manta și retur. Iar linia 10 va fii desființată. Pentru preluarea călătorilor va fi prelungita linia 610 pana la terminalul “Romprim”
Este FAKE NEWS. Nu este adevarat. Tocmai am intrebat chiar la TPBI.
Pai si care este ideea vor sa facă linia greentrack după modelul șoselei Giurgiului,cred ca tot pe la tine am vz sau pe pagina facebook al domnului primar.Cel mai probabil vor lucra printre tramvaiele care vor circula intre timp…
047, 049, 054, 055, 062, 068, 075, 098, 118, 144, 154, 158.
Mare prostie cu repararea lui 049 si 055 in loc sa le faca CA PPC. totusi merg bine acum
158 (nci cu 154 nu imi e rusine) stiu ca era un jaf. Speram ca va fi mai bine dupa rk
062 se transforma sau caseaza ?
054, 075,098 ,118 sunt demult retrase.
144, 047 si 068 trebuie si ele facute CA PPC.
Apropo, 160 mai e in spate ( mai e ceva din el?)
062 se taie, 054, 075, 098, 118 se taie. 144 si 047 merg bine, 068 este urmatorul pe lista, dar posibil sa mai circule o perioada.
160 este putrezit si el.