Unicom Tranzit urmează trendul global al transportului multimodal

Unicom Tranzit urmează trendul global al transportului multimodal

Compania Unicom Tranzit se implică activ în promovarea și utilizarea conceptului de transport multimodal, având în acest sens în operare și în curs de implementare un număr de 5 proiecte majore. Dar, ce este transportul multimodal și ce implică acesta? Si care este diferența dintre multimodal și intermodal?

În spatele unui simplu cuvânt se află o întreagă rețea de contracte și colaborari între mai mulți operatori de transport, pentru transportul internațional, sau un singur operator, pentru transporturile mai scurte, naționale sau ce parcurg un număr redus de țări, al căror protocol de interoperabilitate poate permite circulația unui tren cu locomotiva unui singur operator. Conceptual, transportul multimodal înseamnă un singur contract de transport, care implică cel puțin două moduri de transport al mărfurilor, asigurând astfel transportul din punctul de plecare direct la destinație, fără a implica alte acțiuni sau contracte din partea expeditorului. Pe scurt, expeditorul mărfurilor încheie un singur contract cu un transportator, care are apoi responsabilitatea asigurării transportului pe cont propriu sau colaborând și cu alte companii pentru rutele unde nu are posibilitatea să asigure totul cu logistica proprie. Ca istoric, transportul multimodal internațional de mărfuri a fost oficializat în 24 mai 1980 de către Oficiul Națiunilor Unite, instituția adoptând „Convenția Națiunilor Unite asupra transportului multimodal internațional de mărfuri”, România aderând la aceasta. Prin implementarea convenției, au fost definite toate caracteristicile transportului multimodal, documentele sistemului și responsabilitatea părților implicate.

Transportul intermodal, se referă în general la același mod de transport de la expeditor la destinație, diferența față de transportul multimodal este că în acest caz expeditorul încheie un contract pentru fiecare mod de transport sau pentru transportatorul ce duce marfa în fiecare tară de tranzit. Ca exemplu, în cazul transportului multimodal, expeditorul încheie un contract cu o companie care apoi se ocupă de toate cele necesare pentru a transporta marfa la destinație, având responsabilitatea tuturor modurilor de transport și tranzitului până la destinație. În cazul transportului intermodal, expeditorul încheie contracte separate pentru transportul din terminal cu trenul, apoi cu camionul, vaporul sau alte moduri de transport necesare pentru ca marfa să ajungă la destinație.

În prezent la nivel european industria transporturilor generează un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră, țintă autorităților fiind ca acestea să fie reduse cu 90% până în anul 2050. Mai mult, studiile arată că emisiile din transportul feroviar sunt de 3,5 ori mai reduse pe tona/km decât cele generate de transportul rutier. Estimarea este ca minim 30% din transportul rutier de mărfuri să treacă în feroviar multimodal până în 2030, iar procentul ar urma să crească la 50% până în 2050.

Urmând acest trend global ce încurajează trecerea transportului rutier în zona feroviară, Unicom Tranzit, una din principalele companii de transport feroviar cu capital românesc, își face prezența pe întreaga rețea feroviară din țară, acoperind majoritatea centrelor urbane și economice. Totuși, existența rețelei nu este suficientă pentru ca un operator feroviar să ofere o gamă de servicii ce oferă o maximă eficiență, în prezent existând o serie de provocări la nivel național.

Printre provocările dezvoltării sistemului de transport multimodal la noi în țară, cea mai importantă este dezvoltarea și utilizarea terminalelor multimodale existente, în număr de 26, ce aparțin operatorului de stat CFR Marfă, dar din care doar 4 pot fi utilizate la cerere în acest moment, restul necesitând o perioadă variată de timp și investiții pentru a putea fi utilizate. De asemenea, operatori și companii private mai dețin un număr de 13 terminale active în acest moment în țara noastră. Mai mult, prin Master Planul General de Transport lansat în anul 2014, a fost lansată intenția de modernizare a terminalelor existente, precum și construcția de noi terminale la Giurgiu, Craiova și București, dar până în prezent nu a fost finalizat niciun proiect din cele menționate.

O altă provocare a transportului multimodal este dezvoltarea și electrificarea rețelei din România, unde există o mare diferență față de Ungaria, exemplu fiind un drum cu tren de marfă Viena – Curtici în 11 ore, cu o viteză comercială de 44 km/h, în timp ce o distanță aproximativ egală, Curtici – Ploiești, este parcursă in 36 de ore, cu o viteză comercială de doar 16 km/h. Pe lângă provocarea calității căii de rulare, mai există și lipsa electrificării pe tronsoane importante, precum Episcopia Bihor – Cluj, Valea lui Mihai – Dej, dar și în zona de sud pe ruta Videle – Giurgiu Nord.

Unicom Tranzit are în derulare mai multe proiecte multimodale/intermodale, printre care se numără 3 trenuri pe teritoriul țării și planuri de introducere a unui nou tren intermodal dar și de realizare a unui terminal in zona Teiuș.

Astfel, în prezent, Unicom Tranzit operează următoarele trenuri intermodale:

Trenul intermodal Curtici – Ploiești, având frecvența de 1 tren/roundtrip săptămânal, exitând planul de creștere la două trenuri rountrip săptămânal
Trenul intermodal Curtici – București, având frecvența de 1 tren/roundtrip săptămânal, cu un plan de dezvoltare ca tren intermodal combinat pentru transportul containerelor și a semiremorcilor rutiere
Trenul intermodal Constanța Port Ferryboat – Dornești, având o frecvență de 1 tren/rountrip săptămânal, ocazional fiind introdus și un al doilea tren/rountrip săptămânal
Ca proiect, Unicom Tranzit are în pregătire un tren intermodal combinat pentru transportul containerelor și semiremorcilor rutiere pe ruta Milano – Curtici – Teiuș. Mai mult, compania are în curs de dezvoltare un terminal intermodal propriu, la Teiuș.

Ca terminale existente, Unicom Tranzit utilizează terminalele Unicom Grup, unde sunt oferite servicii de transbordare, transvazare și/sau depozitare pentru diverse tipuri de mărfuri solide și lichide. Pe lângă avantajele poziționării în raport cu magistralele și granițele feroviare, terminalele de la Halmeu, Dornești și Galați oferă și o combinație între căile ferate de ecartamente diferite, cel european de 1435 mm și cel ex-sovietic de 1520 mm, având avantajul manevrei cu vagoane pe ambele tipuri de ecartament. Mai mult, terminalele de la Galați și Turnu Severin oferă posibilitatea transferului de mărfuri către transportul maritim, pe barje, acestea fiind localizate chiar pe malul Dunării.

Unicom Tranzit oferă un pachet complet de servicii de transport intermodal, combinând transporturile rutiere, feroviare și maritime, standardele companiei fiind integrarea rețelei din toată Europa, oferind astfel servicii eficiente din punct de vedere calitate-cost. Compania oferă soluții integrate de pachete complete de transport “door to door”, prin combinarea accesului la rețeaua feroviară europeană cu cele mai importante porturi interioare și maritime, Terminale intermodale europene sau prin propriile sale Terminale situate în România.

Terminalul Unicom Teius reprezintă unul dintre proiectele viitoare ale Unicom Tranzit în sectorul Intermodal, avand o poziție strategică în zona Centrala a României, cu un acces direct la rețeaua paneuropeană (coridorul IV) și la reteaua naționala de autostrazi. Un avantaj al terminalului este reprezentat de poziționarea pe coridorul feroviar IV, aflat în plin proces de modernizare, ce va permite creșterea vitezei trenurilor de marfă până la 120 km/h, reprezentând o rută rapidă între Curtici și Constanța.

Cele 5 terminale existente deținute de Unicom Grup sunt localizate la Halmeu, Dornești, Teiuș, Galați și Turnu Severin. Toate terminalele sunt dotate cu rezervoare pentru produse lichide și petroliere, rampe auto, depozite, spații de depozitare interior/exterior, utilaje specializate cu personal calificat pentru procedurile necesare, precum și macarale și benzi transportoare pentru mărfuri.

La Halmeu, în județul Satu Mare, terminalul oferă servicii de transbordare (încărcare/descărcare), depozitare și însăcuire de mărfuri solide precum și transvazare, depozitare și blending de produse lichide. De asemenea oferă servicii de transvazare/transbordare între vagoane de ecartament larg, vagoane de ecartament normal și auto, precum și servicii de incarcare, descarcare, manipulare, depozitare pentru marfuri containerizate. Terminalul deține rezervoare pentru petroliere și lichide de până la 20.000 m3.

La terminalul din Galați, sunt oferite servicii doar pentru transportul mărfurilor lichide, terminalul fiind dotat cu rezervoare pentru depozitarea produselor, rampe și toate facilitățile pentru transvazare, depozitare și blending de produse lichide, precum și pentru transvazare între vagoane de ecartament larg, vagoane de ecartament normal, nave fluviale și auto. Mai mult, terminalul oferă servicii de alimentare cu combustibil a navelor și antrepozitare a produselor petroliere. Aici există rezervoare cu o capacitate totală de peste 50.000 m3, ce pot depozita petroliere și alte lichide.

La terminalul din Turnu Severin, județul Mehedinți, Unicom Tranzit oferă servicii de transvazare, depozitare și blending de produse lichide, precum și servicii de transvazare între vagoane de ecartament larg, vagoane de ecartament normal, nave fluviale și auto. Terminalul are rezervoare pentru diferite produse lichide și petroliere, cu o capacitate totală de peste 9.000 m3.

La Dornești, județul Suceava, compania oferă o gamă largă de servicii de transbordare (încărcare/descărcare), depozitare și însăcuire de mărfuri solide, precum și servicii de transvazare, depozitare și blending de produse lichide. Mai mult, având in vedere poziționarea terminalului, sunt oferite servicii de transvazare/transbordare între vagoane de ecartament larg, vagoane de ecartament normal și auto. De asemenea este oferită toată gama de servicii pentru mărfurile containerizate. Terminalul are mai multe spații interioare și exterioare de depozitare, macarale turn, benzi transportoare, rezervoare pentru petroliere și lichide cu capacitatea de peste 5.000 m3.

Prin capacitatea sa tehnică și umană de a oferi o gamă variată de servicii pentru transportul multimodal/intermodal, începând cu specialiștii care se ocupă de consultanța și contractarea serviciilor, până la cei care se ocupă de manevrarea și transferul mărfurilor, Unicom Tranzit își demonstrează poziția solidă pe piața transportatorilor feroviari de marfă ce oferă o gamă largă de servicii integrate ce oferă clienților săi transport „door-to-door”.

Unicom Tranzit urmează trendul global al transportului multimodal



2.218 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *