Trei companii și asocieri au ofertat pentru studiul modernizării liniei Roman – Iași – Frontieră

CFR SA licitează studiul de fezabilitate al modernizării liniei Roman – Iași – Frontieră

A fost încheiată perioada de depunere a ofertelor pentru „Reabilitarea liniei de cale ferată Roman – Iaşi – Frontieră” – Studiu de Fezabilite”, cu valoarea de 19,4 milioane lei și un termen de realizare de 23 de luni. Au fost depuse 3 oferte de la companii și asocieri după cum urmează:
Trei companii și asocieri au ofertat pentru studiul modernizării liniei Roman – Iași – Frontieră

Pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, Contractantul va respecta actele normative şi reglementările specifice infrastructurii feroviare, construcții, aplicabile, în vigoare, în vederea prezentării unui proiect ˮmaturˮ, care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico – economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene și Coridoarele TEN-T și asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României, inclusiv pentru modernizarea/reabilitarea staţiilor de cale ferată.

Finanțarea se realizează prin „Programe din Fondul de Coeziune (FC). Proiectul este prevăzut în Master Planul General de Transport al României, Anexa 10.35 – „Surse de finanțare pentru infrastructura feroviară 2020-2030” cu sursa de finanţare Fond de Coeziune (FC) la capitolul Proiecte reabilitare cale ferată”. Atribuirea urmează să aibă loc până la data de 10.01.2020.
Linia face parte din coridorul feroviar IX Paneuropean, preluând traficul din coridorul Rhin – Dunăre și restul rețelei cu legături europene. Modernizarea prevăzută pentru cei 140 km de linie va viza creșterea vitezei la 160 km/h pentru trenurile de călători, 120 km/h pentru trenurile de marfă, iar noua construcție va respecta toate prevederile de interoperabilitate din STI. În prezent traseul este parcurs în aproximativ 3 ore și 15 minute. Linia este electrificată dublă pe 123 km, în timp ce 17 km sunt linie neelectrificată cu ecartament dublu. Noua linie va fi total electrificată și echipată cu sisteme noi de semnalizare, inclusiv ERTMS/ETCS Nivel 2.



Foto: mobilitate.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *