A fost semnat contractul pentru proiectarea modernizării liniei Ilva Mică – Apahida
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că CFR SA a semnat astăzi contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată dintre Apahida și Ilva Mică (119 km).
În valoare de 29,67 milioane de lei fără TVA, Contractul finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul Stat, trebuie finalizat în 23 de luni.
Anterior (ianuarie 2022) CFR SA a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru subsecțiunea Ilva Mică – Pojorâta (106 km), la o valoare de 49,31 milioane de lei, fără TVA, cofinațat de asemenea din Fonduri Europene Nerambursabile.
În baza celor două contracte, după finalizarea Studiilor de Fezabilitate și a Proiectelor Tehnice, vor urma lucrări de modernizare pe 225 de km de cale ferată, care reprezintă mai mult de jumătate din tronsonul Apahida-Suceava.
Contractele semnate anul acesta sunt deosebit de importante pentru:
-creșterea vitezei de circulație pe întreaga secțiune Apahida – Suceava (viteză maximă de 160 km/h pentru trenurile de călători și de 120 km/h pentru trenurile de marfă)
-îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță
-creșterea numărului de călători, inclusiv a numărului de turiști dar și a volumului de mărfuri transportate la nivel intern și internațional.
foto: mobilitate.eu