Ministerul Transporturilor publică proiectul ce reglementează interoperabilitatea sistemului feroviar din România cu Uniunea Europeană
Ministerul Transporturilor a publicat „Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind interoperabilitatea sistemului feroviar”, ce stabileşte condiţiile care trebuie îndeplinite pentru realizarea interoperabilităţii sistemului feroviar din România cu sistemul feroviar al Uniunii Europene într-un mod compatibil cu reglementările în vigoare privind siguranţa feroviară. Textul proiectului și întreaga documentație sunt disponibile pe siteul Ministerul Transporturilor.
Aceste condiţii se referă la proiectarea, construirea, punerea în funcţiune, modernizarea, reînnoirea, exploatarea şi întreţinerea elementelor sistemului feroviar, precum şi la calificările profesionale şi condiţiile de sănătate şi de siguranţă aplicabile personalului care contribuie la exploatarea şi întreţinerea sa.
Prezenta hotărâre stabileşte pentru fiecare subsistem al sistemului feroviar, dispoziţiile referitoare la elementele constitutive de interoperabilitate, la interfeţele cu celelalte subsisteme, la procedurile de verificare şi condiţiile de compatibilitate generală necesare pentru realizarea interoperabilităţii.
Ca urmare a extinderii domeniului de aplicare al Specificaţiilor Tehnice de Interoperabilitate (STI) la întregul sistem feroviar al Uniunii, normele naţionale strict legate de subsistemele existente vor acoperi punctele deschise din STI. Normele naționale ar trebui eliminate treptat ca urmare a închiderii punctelor deschise din STI.
Din motive de trasabilitate şi siguranţă, autorităţile competente din statele membre vor aloca unui vehicul, la cererea deţinătorului acestuia, un număr european de vehicul. Informaţiile privind vehiculul vor fi ulterior consemnate într-un registru al vehiculelor. Registrele vehiculelor vor putea fi consultate de toate statele membre şi de anumiţi operatori economici din Uniunea Europeană.
Foto: mobilitate.eu