Primăria Capitalei introduce în buget izolarea de trafic a liniilor de tramvai 16 și 32
Primăria Capitalei urmează să voteze în ședința CGMB din data de 14 iunie 2018, un proiect de modificare a bugetului local, în care a fost introdusă și suma de 750 mii lei, pentru implementarea sistemului de culoare unice pentru traseele liniilor de tramvai 16 și 32. Încă nu este clar cum va fi realizat acest lucru, în contextul în care ambele linii au traseul comun cu traficul auto pe tronsoane unde nu există decât o bandă de mers, poliția rutieră recomandând odată cu transformarea liniei 21 în tramvai rapid, ca traficul de pe aceste străzi (cu referire la Calea Moșilor veche) să fie restricționat în totalitate, cu accesul permis doar tramvaielor și vehiculelor de intervenție. Linia 32 este deja izolată de trafic pe tronsonul Depoul Alexandria – Piața Chirigiu, probleme mari (întârzieri de până la 60 minute) fiind înregistrate pe ultimele 3 stații comune cu traficul rutier, între Piața Chirigiu și Piața Unirii.
Proiectul va fi lansat pentru implementare doar dacă va trece de votul CGMB din data de 14 iunie 2018, șansele ca acesta să fie votat fiind maxime. CGMB a votat în anul 2017 izolarea totală de trafic a liniei 21, proiect deja implementat și cu un major succes de peste 6 luni de zile. De asemenea, CGMB a votat în unanimitate la începutul lui 2018 proiectul de izolare prin montarea de garduri a întregului traseu al liniilor 1 și 10, proiect aflat deja în implementare prin aprovizionarea cu garduri și sisteme de prindere, instalarea urmând să înceapă în această vară.
Foto: Andrei Marian
Deci ei vor sa puna garduri pe o linie cu otel rosu (16)?
Cel mai probabil, sau balize de pvc cum sunt cele de la coborarea de pe Pasaj Basarab sau cum vor fi intre AFI si Razoare. Dar cel mai indicat ar fi otel peste tot.
La otel rosu ma refeream la linia varza de pe 16.
Da, asta am inteles, eu ziceam de modelul de gard daca din otel sau balize. Iar linie veche, otelul rosu, e pe o mare parte din traseu unde ai banda comuna cu auto, mai ales intre Lizeanu si Tei, deci da, vom avea garduri pe linia veche.