Green Cargo Suedia a lansat oficial primele două locomotive Softronic Transmontana

Numerotate Mb4001 și Mb4002, locomotivele produse la Softronic Craiova sunt primele dintr-o serie de până la 30 de unități contractate în prima fază de Green Cargo, din care au fost comandate deja încă 6 unități care vor fi livrate în anul 2019. Locomotivele au o putere de tracțiune de două ori mai mare decât cea a tradiționalelor locomotive Rc operate de Green Cargo, fiind aleasă în urma succesului testelor cu locomotiva Transmontana 019 în anul 2016.Acum, primele două locomotive sunt pregătite de exploatare și au fost predate la depoul de locomotive și vagoane al Green Cargo din Eskilstuna.
Foto: CEO Green Cargo Suedia, Markus Gardbring (dreapta) primește cheile locomotivelor Transmontana de Catalin Isoub, manager de marketing la Softronic Craiova.
„Achiziționarea acestor locomotive ne oferă posibilitatea de a crea soluții de logistică chiar mai eficiente pentru clienții noștri, în special în cazul contractelor grele de transport. Locomotivele Transmontana nu numai că oferă o capacitate și o siguranță sporită, dar reduc și costurile de transport pentru clienții noștri corporativi „, a declarat Markus Gardbring, CEO al Green Cargo Suedia.
Foto&info: Green Cargo Suedia
Inteleg ca cele 8 locomotive Transmontana ar trebui sa preia sarcina celor 16 locomotive Bombardier TRAXX F140 AC2 cumparate in 2008.
Da, sarcina preluata deja temporar de locomotive Rc, Bombardier Traxx pur si simplu nu erau concepute pentru aceste trenuri grele.
ce putere au ? au mai mult de 6000 kW? inteleg ca sunt mai puternice decat Transmontana classic de 6 MW
6600 kW au.