Germania – Noile tramvaie Moderus Gamma înlocuiesc istoricele Gotha pe linia de tramvai din Woltersdorf. Era una din puținele linii comerciale din Europa deservită de tramvaie istorice

26 ianuarie 2025 reprezintă pentru locuitorii din Woltersdorf, o localitate învecinată cu capitala Berlin, modernizarea tramvaielor singurei linii de tramvai din localitate, ce asigură legătura cu rețeaua SBahna Berlin și străbate toată localitatea pe lungimea 5,6 km. Sosite începând cu primăvara lui 2024, cele 4 tramvaie Moderus Gamma produse la Poznan au trecut prin mai multe serii de teste și școlarizarea personalului, durata mare de punere în circulație fiind dată de procesul greoi de obținere a avizelor de circulație.
Pe Platforma de comunicare Mobilitate.eu există mai multe informații și discuții despre linia de tramvai din Woltersdorf.
Cele 4 tramvaie noi vin pentru creșterea vitezei și capacității de transport pe rețea, parcul circulant urmând să crească la 3 vagoane constant, față de 2 câte circulau până la intrarea noilor tramvaie, urmând ca la orele de vârf să fie utilizate toate 4 noi tramvaie. Deși ocazional linia a atras turiști și pasionați datorită parcului istoric de tramvaie, vagoane Gotha produse în anii 50-60, traseul nu are caracter turistic, fiind o linie comercială ce deservește localitatea. Noile tramvaie sunt achiziționate în contextul în care au avut loc o serie de consultări pentru desființarea liniei în favoarea autobuzelor, rezultatul acestora fiind în favoarea modernizării parcului de tramvaie. Noile tramvaie au podea coborâtă, aer condiționat și sisteme de informare, având capacitatea de până la 100 de călători, cererea pe traseu fiind oricum destul de redusă, motiv pentru care au fost alese tot vagoane de capacitate mică. Vechile tramvaie urmează să rămână rezerve, fiind oricum un număr mic de vagoane, unele urmând să fie casate, iar cel puțin un vagon va rămâne în parcul muzeului local organizat chiar în depoul ce deservește rețeaua.
Mobilitate.eu a realizat o sesiune foto cu noile tramvaie în luna septembrie 2024






