Noi negocieri între responsabilii feroviari din România și Banca Europeană de Investiții pe baza finanțării achiziției de material rulant nou

Noi negocieri între responsabilii feroviari din România și Banca Europeană de Investiții pe baza finanțării achiziției de material rulant nou

În perioada 04-07 iunie 2018, continuă seria întâlnirilor de lucru între reprezentanții Autorității pentru Reformă Ferovară și experții firmei de consultanță selecționați de către Banca Europeană de Investiții (BEI), în cadrul proiectului Sprijinirea Autorității pentru Reformă Ferovară în vederea achiziției de material rulant.

Pe agenda întâlnirilor de lucru sunt prevăzute întrevederi cu delegațiile Ministerului Transporturilor – Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport (DGOIT), C.N.C.F. “CFR”SA – administratorul național al infrastructurii publice feroviare, respectiv cu operatorii de transport feroviar de călători, atât cel național (S.N.T.F.C.”CFR-CALATORI”SA), cât și cei privați, precum și cu asociațiile profesionale care activează în domeniul feroviar.

În cadrul acestor ședințe, se vor discuta aspecte legate de situația actuală a rețelei feroviare de transport și, de asemenea, vor fi prezentate date sintetice privind starea materialului rulant deținut de operatorii de transport feroviar de călători și gradul de utilizare al acestuia.



Sursa: Autoritatea pentru Reformă Feroviară
Foto: Andrei Marian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *