Cum vor fi împărțite operatorilor și unde vor circula cele 128 de rame electrice și 16 locomotive ce ajung în România până în 2027
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a reușit în ultimii ani semnarea mai multor contracte pentru achiziția de material rulant nou pentru rețeaua de transport feroviar din România, livrările acestor comenzi fiind deja demarate, chiar dacă în prima fază într-un ritm mai greoi, mai ales în cazul celor 37 de trenuri Alstom Coradia. Toate trenurile și locomotivele sunt date în exploatare operatorilor de transport feroviar în baza contractelor de servicii publice valabile până în anul 2032. Pentru început să vedem un sumar al materialului ruland nou comandat și în curs de livrare.
Alstom are în curs de livrare un lot de 37 de rame Coradia, la momentul actual fiind deja în exploatare primele unități pe rutele București – Constanța și București – Brașov. Tot Alstom a câștigat și contractul pentru livrarea a 16 locomotive electrice Traxx pe 4 osii, prima unitate fiind deja în etapa de testare, urmând să fie pusă în exploatare la începutul anului 2026.
Polonezii de la PESA au reușit să câștige două contracte majore cu ARF, primul constă în livrarea a 62 de rame electrice regionale, primele fiind deja în curs de testare și livrare, cu punere în exploatare comercială din prima parte a anului 2026. Al doilea contract vizează livrarea a 29 de rame electrice interregionale, contractul fiind o comandă inițială de 20 de unități, la care anul acesta a fost obținută finanțarea pentru semnarea contractului adițional pentru alte 9 unități. Toate 29 de unități ar trebui livrate până în anul 2026.
Astfel, avem contracte și livrări ferme pentru un total de 128 de rame electrice și locomotive.
La acestea se adaugă două proceduri de atribuire aflate în curs, prima pentru 12 rame electrice cu hidrogen, procedura fiind în evaluare tehnică a ofertei depuse de Siemens. A doua procedură în curs este pentru 23 de locomotive electrice, aici procedura fiind suspendată din cauza unor contestații.
Materialul rulant nou achiziționat va ajunge la toți operatorii de transport feroviar, fie prin licitații pentru contracte de servicii publice, fie prin atribuirea directă în baza contractelor de servicii publice deja semnate, ce sunt valabile până în anul 2032. Acestea au fost concepute pentru ca noul material rulant să fie utilizat de toți operatorii pe toate rutele din țară. Datele sunt publice din contractul publicat în anul 2022 în Monitorul Oficial.
| CONTRACT | CFR Călători | Regio Călători | Transferoviar Călători | Interregional Călători | Astra Trans Carpatic | Softrans Craiova | REZERVE |
| Alstom Coradia Stream – 37 | 24 | – | – | 13 | – | – | – |
| PESA RE-R – 62 | 28 | 6 | 7 | 8 | 4 | 3 | 6 |
| PESA RE-IR 20 | 10 | 4 | 1 | – | 1 | 2 | 2 |
| Alstom Traxx – 16 | 16 | – | – | – | – | – | – |
Nu am inclus în tabel cele 9 rame suplimentare PESA RE-IR, împărțirea acestora urmând să aibă loc în 2026.
De asemenea, în tabelul următor vedem și împărțirea materialului rulant care este încă în curs de licitare/atribuire – cele 23 de locomotive electrice și cele 12 automotoare cu hidrogen, pentru care încă nu există un termen clar de livrare sau atribuire.
| CONTRACT | CFR Călători | Regio Călători | Transferoviar Călători | Interregional Călători | Astra Trans Carpatic | Softrans Craiova |
| Automotoare cu Hidrogen – 12 | 10 | – | 2 | – | – | – |
| Locomotive electrice – 23 | 23 | – | – | – | – | – |
Am intrebat de ce din cele două loturi de locomotive electrice nu sunt date și către alți operatori înafară de CFR Călători, motivul fiind că acești operatori utilizeaza în prezent locomotive închiriate, fie și de la firme din același grup, ceea ce nu corespunde cerințelor de finanțare și înlocuire a materialului rulant proprietar impuse prin acordurile de finanțare. Rămâne de văzut pe viitor dacă aceste cerințe vor permite darea în utilizare a locomotivelor și către alți operatori înafară de CFR Călători.
Foto: mobilitate.eu
