14 ani de la introducerea primelor tramvaie V3A modernizate cu chopper la URAC pe linia 41

14 ani de la introducerea primelor tramvaie V3A modernizate cu chopper la URAC pe linia 41

5 noiembrie 2007 – 5 noiembrie 2021, sunt 14 ani de la introducerea pe linia metroului ușor 41 a primelor tramvaie V3A modernizate cu chopper la uzinele STB, URAC. Anterior, primul tramvai, cu numar de parc 306 a circulat aproape tot anul 2007 pe linia 32, tramvaiele fiind introduse pe linia 41 etapizat, din luna noiembrie 2007, odată cu ieșirea rapidă a seriei modernizate din URAC. Primele două tramvaie din serie, vopsite galben, 306 și 224, au deschis calea vagoanelor modernizate pe linia 41, ulterior din 21 noiembrie au început să sosească și cele din seria mare, vopsite în schema alb-gri, schema tradițională a tramvaielor RATB.

În prezent exista 46 de tramvaie V3A-93-CH-PPC, fiind prima serie de tramvaie V3A modernizate în uzinele STB (RATB în perioada aceea) cu chopper și bloc de comandă electronic. Tramvaiele au adus și o modernizate estetică, având un design nou, dar și podea parțial coborâtă pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități fără a mai urca pe trepte de la nivelul peronului. În prima etapă, 27 de tramvaie au modernizat parcul liniei 41, ulterior ultimele 19 tramvaie modernizate fiind repartizate în parcul depului Dudești, unde au circulat pe linia 34, în prezent fiind parte a parcului liniilor 1 și 10. Majoritatea tramvaielor CH PPC pentru linia 41 au fost introduse în perioada noiembrie 2007 – septembrie 2008, iar ultimul lot de 4 vagoane a fost livrat printre cele pentru depoul Dudesi, până în octombrie 2009. Fiabilitatea și calitatea constructivă a tramvaielor le-a adus o durată de viață mai lungă fără reparații majore, primul tramvai din serie revenind pe linia 41 după RK la începutul anului 2021, majoritatea vagoanelor din serie fiind și în prezent în circulație, unele necesitând totuși reparații capitale în următoarea perioadă. În prezent sunt reparate capital vagoanele liniei 41 4036 și 4014, fiind în curs de reparație RK, cu remodernizare a salonului, alte 5 vagoane, 224, 4008, 4011, 4020, 4021, urmând ca etapizat tot parcul de CH PPC al liniei 41 să treacă prin reparații de acest tip în următorii doi ani.



Foto: mobilitate.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *