Un an de Alstom Coradia în România. Două rame sunt în teste și 5 în circulație cu promisiunea livrării întregului lot de 37 în 2026
Cu un început foarte greoi al livrărilor și punerii în funcțiune, pare că Alstom începe să prindă viteză cu livrarea și punerea în funcțiune a noilor rame electrice Alstom Coradia pentru ARF. Astfel, unitățile 02-06 sunt deja în exploatare, pe rutele București – Brașov, București – Constanța și București – Drobeta Turnu Severin, în timp ce unitățile 07 și 08 se află în teste. 07 efectuează deja testele de rulare pe rețeaua națională, în timp ce 08 abia a intrat în teste statice, urmând să iasă în scurt timp în teste pe rețea. Testele de rulare, sau de anduranță, însumează 2000 de km efectuați pe rutele București – Constanța și București – Brașov. Rama 01 încă se află în teste, pe rețeaua din Bulgaria, fiind utilizată de Alstom ca ramă de test pentru seria Coradia cu 6 vagoane, fiind încă în proprietatea Alstom.
Astfel, avem în prezent 7 rame electrice în țară, a 8a, unitatea 09, fiind pregătită să plece din fabrică în scurt timp, conform informațiilor oferite de Alstom pe social media. În numeroase anunțuri ale ARF, se menționează că Alstom va livra întregul lot de 37 de rame în anul 2026, în prezent fiind de livrat 29 de rame, dacă o includem și pe 09 pe lista celor livrate deja.
Conform Alstom, ramele aflate în circulație au parcurs 446.627 km până pe 21 noiembrie, la fix un an de la intrarea primei rame în circulație cu călători, pe ruta București – Brașov. Mobilitate.eu a realizat o sesiune foto cu rama 08 în timpul testelor statice.




Foto: mobilitate.eu
