lucrari coridor feroviar

Videoreportaj: Lucrările la coridorul feroviar IV pe secțiunea Teiuș – Sighișoara pe 31 mai 2018

În data de 31 mai 2018 am realizat un reportaj foto-video pe șantierul lucrărilor de modernizare a Coridorului IV Feroviar, pe tronsonul Teiuș – Sighișoara, o serie de lucrări mai importante fiind rămas de executat în zona ramificației Coșlariu Podu Mureș, Copșa Mică, Mediaș, Ațel și în zona tunelelor și podurilor Daneș – Sighișoara.…

MT anunță emiterea autorizației de lansare a lucrărilor pe 144 km din tronsonul Arad – Simeria aflat pe Coridorul IV Pan European

Unul dintre cele mai importante proiecte de investiții în infrastructura feroviară derulat de C.N.C.F. „CFR” – S.A, sub coordonarea Ministerului Transporturilor, “Reabilitarea liniei de cale ferată Simeria – Curtici – Frontieră, parte componentă a Coridorului IV Pan European, Tronson km 614+000 – km 470+022 (Simeria)“.…

CFR SA anunță intrarea în etapă finală a lucrărilor la podul și tunelele Sighișoara – Daneș

CFR SA anunță că podul feroviar din zona Sighișoara are termenul de finalizare în luna iulie 2018. Conform unui comunicat transmis de companie, Directorul General al CFR SA, Ion GAVRILĂ i-a convocat pe teren pe toţi reprezentanţii firmelor de construcţii şi de consultanţă pentru a verifica împreună evoluţia lucrărilor pe şantierele operaţionale de pe traseul Sighişoara – Simeria (173,47 km).…