STB introduce în traseu o nouă serie de tramvaie modernizate V3A-2010-CA

STB introduce în traseu o nouă serie de tramvaie modernizate V3A-2010-CA

După ce primele luni ale anului au adus 4 tramvaie model V3A-2010-CA pe traseul liniei 21, numere 030, 067, 202 și 210, sfârșitul de an aduce numărul modernizatelor la 10 bucăți prin introducerea în traseu a unui lot de 6 tramvaie. Astfel, primul din cele 6 a ieșit deja pe traseu, tot pe linia 21. Vagonul 350 va fi urmat de 242, 069, 016, 045 și 027 până la sfârșitul acestui an, moment în care parcul din zi lucrătoare al liniei 21 va fi format în majoritate de tramvaie modernizate, existând posibilitatea de a scoate 13 vagoane noi la un parc de 17 ture, în timp ce în weekend linia ar putea fi deservită doar de modernizate, cu un parc de 12 ture. Noutatea adusă de vagonul 350, care probabil va fi implementată și la următoarele vagoane, este reprezentată de montarea unor jgheaburi pe acoperiș, deasupra ferestrelor, pentru a împiedica scurgerea apei murdare pe suprafața geamurilor vagonului. În rest, vagonul aduce iluminatul cu LED în interior utilizat și la seria anterioara, fără a mai exista diferențe față de serie. Acționarea este produsă de ICPE-SAERP București iar motoarele de tracțiune sunt produse la Craiova.

În final prezentăm o serie de imagini cu tramvaiul în primele sale zile de circulație.





Foto: Andrei Marian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *