SNCF Voyageurs prelungește durata de viață a trenurilor TGV INOUI cu până la 50 de ani prin programul O2D
SNCF Voyageurs a prezentat primele rezultate ale programului „Opération Obsolescence Déprogrammée” (O2D), o inițiativă industrială unică la nivel mondial prin care durata de viață a trenurilor TGV INOUI este extinsă de la aproximativ 34 de ani la până la 50 de ani. Programul, lansat în 2023 pentru a răspunde cererii crescute de transport de mare viteză și întârzierilor în livrarea noilor trenuri TGV M, reprezintă o investiție de peste 600 de milioane de euro finanțată integral de operatorul feroviar francez.
În total, 104 rame TGV au fost selectate pentru evaluare și modernizare, fiind împărțite în trei categorii: rame în stare foarte bună, care necesită doar renovări ușoare; rame care pot fi prelungite pe termen lung prin lucrări complexe; și rame ce urmează să fie retrase, dar utilizate ca sursă de până la 3.000 de piese reutilizabile pentru restul flotei. Primele linii de producție dedicate programului au fost deschise în 2025 și 2026 în technicentre‑urile Châtillon, Rennes-La Janais și Le Landy, unde fiecare tren primește un pachet de modernizare adaptat duratei de prelungire.
Pentru ramele prelungite cu 2–4 ani, lucrările includ reamenajări interioare, modernizarea zonelor de bar și sanitare, precum și revopsirea exterioară. Pentru ramele cu două niveluri, care pot primi până la 10–15 ani suplimentari de exploatare, modernizarea este completă și include sisteme tehnice noi, îmbunătățirea climatizării, a echipamentelor de siguranță și compatibilitate extinsă cu ERTMS. În 2026 vor reveni în serviciu 26 de rame renovate, iar în 2027 încă 23, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din program va fi finalizat până anul viitor, restul lucrărilor urmând să continue până în 2033.
Impactul asupra capacității TGV este semnificativ: între 2027 și 2034, programul O2D va permite menținerea unei capacități echivalente cu 52 de rame TGV, adică aproximativ 15% din oferta actuală. În paralel, SNCF Voyageurs continuă extinderea serviciilor OUIGO, modernizarea trenurilor existente și pregătirea introducerii celor 100 de rame TGV M comandate din 2018, primele urmând să intre în circulație în iulie 2026.
Pe lângă beneficiile operaționale, programul O2D are un impact major asupra reducerii emisiilor de carbon, evitând aproximativ 6,7 milioane de tone de CO₂ prin amânarea producției de material rulant nou și reutilizarea componentelor. SNCF Voyageurs subliniază că această abordare industrială inovatoare demonstrează capacitatea companiei de a combina performanța tehnică, sustenabilitatea și optimizarea resurselor într-un context de creștere continuă a mobilității feroviare de mare viteză.
Foto&info: SNCF Voyageurs
