Primăria Capitalei pregătește licitații pentru 100 de tramvaie noi de 36 de metri prin trei proiecte finanțate în 2026
Planul Anual al Achizițiilor Publice al Municipiului București pentru 2026 include trei proceduri pentru achiziția a până la 100 de tramvaie noi din gama de 36 de metri, investiții care fac parte din strategia de modernizare a transportului public și de extindere a rețelei de tramvai. Valoarea totală estimată depășește 2,1 miliarde lei, iar livrările sunt planificate în cadrul proiectelor finanțate prin programe europene și prin contracte de finanțare semnate la finalul anului 2025.
Primul proiect vizează achiziția a 63 de tramvaie destinate modernizării rețelei existente, cu o valoare estimată de peste 1,12 miliarde lei fără TVA. În paralel, un al doilea proiect prevede cumpărarea a 16 tramvaie pentru viitoarea linie de pe Prelungirea Ghencea, investiție evaluată la aproximativ 284 milioane lei fără TVA. Ambele proceduri au ca perioadă estimată de desfășurare intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2026, în baza contractelor de finanțare SMIS 351014 și 351095.
Pe lângă acestea, apare și o achiziție suplimentară pentru încă 21 de tramvaie de 36 de metri, cu o valoare estimată de 373 milioane lei fără TVA, ceea ce ridică totalul potențial la 100 de unități. Prețul mediu rezultat este de aproximativ 3,5 milioane euro per tramvai fără TVA, o valoare aliniată tendințelor actuale din piața europeană, în contextul creșterii costurilor de producție și al cerințelor tehnice tot mai complexe. Totuși, este prima dată când apare această achiziție de 21 de tramvaie noi, sursele de finanțare fiind încă necunoscute, la fel dacă acestea vor fi achiziționate prin licitație separată, sau se vor face 1-2 licitații pentru toate loturile.
Reprezentanții administrației locale au menționat anterior că noile achiziții ar putea include cerințe suplimentare, precum perioade extinse de mentenanță de 8–10 ani, ceea ce ar putea influența prețul final. Modernizarea flotei rămâne o prioritate, având în vedere că aproape 70% dintre tramvaiele STB au durata de viață depășită, iar extinderea rețelei necesită vehicule moderne, eficiente și compatibile cu infrastructura nouă.
Dacă procedurile vor fi lansate conform calendarului estimat, Bucureștiul ar putea intra în următorii ani într-o etapă accelerată de reînnoire a parcului de tramvaie, completând investițiile deja realizate și pregătind terenul pentru o rețea urbană mai rapidă, mai fiabilă și mai accesibilă.
Foto: mobilitate.eu
