Primăria Capitalei consultă piața pentru achiziția a 100 de troleibuze articulate cu autonomie

Primăria Capitalei consultă piața pentru achiziția a 100 de troleibuze articulate cu autonomie

Primăria Capitalei a lansat o consultare de piață în vederea obținerii de informații pentru lansarea unei licitații pentru achiziția a 100 de troleibuze noi, articulate, cu autonomie. Astfel se cere o autonomie de minim 20 Km cu utilizarea încălzirii și a climatizării, precum și a serviciilor auxiliare la fel ca în modul de mers alimentat de la rețea. Durata de viață a bateriilor trebuie să fie de minim 3000 de cicluri complete de încărcare-descărcare. Troleibuzele vor avea sistem de alimentare și încărcare IMC, cu captatoare cu decuplare și cuplare automată.

Se cer troleibuze cu o capacitate de 140 călători, dintre care 42 pe scaune, cu o durată de exploatare de minim 15 ani, cu reparații generale necesare la minim 8 ani sau 560.000 km. Se cere o garanție full de 350.000 km sau minim 5 ani, cu o durată de utilizare a bateriilor de minim 8 ani. Lungimea troleibuzului va fi de 18 metri cu o abatere permisă de maxim +-80 cm.

Troleibuzele vor fi echipate cu calculator de bord și toate dotările normale pentru vehiculele moderne, dar și cu o serie de protecții la tensiune periculoasă. În consultarea pieței se solicită informații despre un cost estimativ al celor 100 de troleibuze și un grafic de livrare. Troleibuze articulate similare cu cele cerute de PMB sunt utilizate cu succes în Brașov din anul 2020.

Foto: mobilitate.eu

1 thought on “Primăria Capitalei consultă piața pentru achiziția a 100 de troleibuze articulate cu autonomie

  1. Ar trebui fara autonomie. Dupa ce se vor duce bateriile, si deja la BV sunt pe duca, devin clasice. Deja BV studiaza extinderea firelor.

Comments are closed.