Primăria Aiud a preluat de la CFR pasajul subteran din gară. Acesta va fi redeschis și reabilitat cu fondurile primăriei
Primăria Aiud anunță că a preluat în administrare pasajul subteran din zona gării, abandonat de mulți ani și aflat într-o stare precară. Conform anunțului primăriei:
„După ani de așteptare, am reușit să preluăm pasajul subteran din Gara Aiud. În ultima ședință a Consiliului Local Aiud, consilierii au aprobat preluarea în gestiunea Primăriei a pasajului subteran din gara Aiud. Într-o primă etapă vom începe curățarea acestuia pentru a fi accesibil publicului, iar anul viitor vom aloca fonduri în buget pentru reabilitarea lui cu resurse proprii. Preluarea pasajului reprezintă primul pas important, întrucât ne permite să intervenim direct pentru întreținerea, curățarea și reabilitarea acestuia, astfel încât să asigurăm condiții mai bune pentru cetățenii care îl utilizează zilnic.”
Gara din Aiud se află pe linia Teiuș – Cluj Napoca, în prezent CFR SA având contracte pentru lucrări de modernizare a căii ferate în cadrul proiectelor tip Quick Wins. Conform CFR SA, la ora actuală lucrările se află la un stadiu de aproximativ 80% pentru tronsoanele Teiuș – Aiud – Unirea.
Foto: mobilitate.eu
