Poşta Română îşi extinde flota auto cu 180 de autoutilitare

BUCUREŞTI, 22 septembrie 2017 – Compania Naţională Poşta Română va achiziţiona
un număr de 180 de autoutilitare, în urma a două contracte pe care le-a semnat cu
Renault Commercial Roumanie şi Ford România. Suplimentarea parcului auto va
eficientiza, astfel, activitatea companiei prin corelarea capacităţii autovehiculelor cu
volumul de trimiteri.

În condiţiile de creştere continuă a fluxurilor de trimiteri din categoria colete,
determinată de evoluţia constant pozitivă a comerţului electronic, Poşta Română îşi extinde
parcul auto. Astfel, în urma contractelor pe care le-a semnat cu Renault şi Ford, flota auto a
companiei se va mări cu 100 de autoutilitare de capacitate mică şi 80 de autoutilitare de
capacitate medie, toate echipate cu motoare diesel, norma de poluare EURO 6. Acestea vor fi
cumpărate în leasing financiar, care se va desfăşura pe o perioadă de 4 ani şi vor fi livrate, de
cele două companii, în termen de 90 de zile de la data semnării contractelor.



„Semnarea acestor contracte va avea un impact direct şi imediat în creşterea calităţii
serviciilor oferite de Poşta Română şi, implicit, în creşterea veniturilor companiei. Vom
eficientiza mult fluxul de trimiteri prin corelarea capacităţii autovehiculelor cu volumul lor, şi,
nu în ultimul rând, vom reduce impactul pe mediu prin echiparea cu motoare mai puţin
poluante”, a spus Andrei Stănescu, Directorul General al Poştei Române.
Contractele au fost atribuite în urma unei licitaţii, valoarea acestora fiind de aproximativ
12,5 milioane de lei fără TVA, contracte care vor include şi servicii de asigurare RCA pentru 12
luni şi CASCO pentru patru ani.

Investiţia în flota auto reprezintă una dintre preocupările managementului pentru
derularea continuă a procesului de dezvoltare şi modernizare a companiei. În condiţiile în care
piaţa va menţine trendul de creştere, este prevăzută, în bugetul pentru anul 2018, încă o
achiziţie de 250 de autoutilitare de capacitate mică şi medie.

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o
instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează
singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română
este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale, în
proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea
mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor
poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de
serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală
proprie.

Foto: Posta Romana

813 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *